Dreptul de servitute

Dreptul de servitute, ca drept real de sine stătător, dezmembrământ al dreptului de proprietate, are drept caracteristică principală împrejurarea că el este conceput ca servind uzului și utilității unui fond, unui imobil.

            Conform art. 755 alin. 1 Cod civil, „Servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar.” Această utilitate rezultă din destinația economică a fondului dominant sau constă într-o sporire a confortului acestuia.

            Servitutea este o simplă sarcină ce se impune ca o limitare a exercițiului atributelor dreptului de proprietate de către titularul inițial care, practic, nu pierde niciunul dintre ele prin instituirea servituții.

a. servitutea este un drept real imobiliar;

b. servitutea presupune, prin definiție, existența a două imobile ce aparțin la doi proprietari diferiți;

c. servitutea este un accesoriu al fondului căruia îi profită;

d. servitutea are un caracter perpetuu;

e. servitutea este indivizibilă.

a. servitutea este un drept real imobiliar, caracter ce rezultă din faptul că ea se constituie numai în folosul și, respectiv, sarcina unor imobile prin natura lor.

b. servitutea presupune, prin definiție, existența a două imobile ce aparțin la doi proprietari diferiți.

Servitutea este constituită în profitul unui imobil pentru a asigura utilitatea acestuia, punerea lui în valoare. Imobilul în favoarea căruia se constituie se numește fond dominant, iar imobilul în sarcina căruia servitutea se constituie se numește fond aservit.

Cele două fonduri trebuie să aparțină unor proprietari diferiți, pentru că, dacă ele aparțin aceluiași proprietar, acesta e liber să dea bunurilor destinația pe care o dorește.

Pentru constituirea servituții, legea nu impune ca cele două fonduri să fie neapărat învecinate.

Conform art. 758 Cod civil, „Servitutea se poate constitui în vederea unei utilităţi viitoare a fondului dominant.” O asemenea constituire se poate face prin act juridic, respectiv prin convenția părților încheiată cu titlu oneros ori cu titlu gratuit sau prin testament.

c. servitutea este un accesoriu al fondului căruia îi profită, urmând soarta acestuia. Servitutea nu poate fi înstrăinată, urmărită sau ipotecată separat, ci numai odată cu fondul dominant căruia îi profită.

d. servitutea are un caracter perpetuu, care este o consecință a caracterului ei accesoriu. Ea are aceeași durată ca și dreptul de proprietate.

Perpetuitatea este însă de natura servituții și nu de esența ei, pentru că părțile pot stabili prin convenție un termen limitat de exercitare a servituții, dacă acest lucru este posibil după natura lucrurilor.

De asemenea, proprietarul fondului dominant poate renunța la servitute.

e. servitutea este indivizibilă, ea grevând întregul fond aservit și profită întregului fond dominant. Dacă imobilul fond aservit aparține mai multor coproprietari, nu se poate constitui o servitute decât cu acordul tuturor coproprietarilor.

Share your thoughts

You cannot copy content of this page