Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2020 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, a fost completată și modificată, printre altele, în felul următor:

La articolul 118, alin. (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Dovada înregistrării plângerii contravenționale se realizează printr-un document emis de către instanța de judecată sau printr-un extras din portalul instanțelor de judecată www.portal.just.ro și se depune sau se transmite prin orice mijloace de comunicare la distanță ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia, de către contravenient sau de către reprezentantul convențional al acestuia, la unitatea de poliție din care face parte agentul constatator, care efectuează mențiunile corespunzătoare în evidențe. Permisul de conducere reținut se restituie personal titularului sau reprezentantului convențional al acestuia. În situația transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenționale prin mijloace de comunicare la distanță, la cererea scrisă a titularului sau a reprezentantului convențional al acestuia, unitatea de poliție din care face parte agentul constatator poate restitui permisul de conducere reținut la adresa de corespondență indicată în cuprinsul cererii.”

            Pe scurt, persoanelor cărora le-a fost reținut permisul de conducere ca urmare a unei contravenții pe drumurile publice, după înregistrarea plângerii contravenționale la Judecătoria în circumscripția căreia a fost constatată contravenția, își pot primi înapoi permisul de conducere în baza unui Certificat de grefă emis de către Judecătoria respectivă (acesta nemaifiind unicul act prin care se putea dovedi de către persoana respectivă introducerea pe rolul unei instanțe a unei plângeri contravenționale), dar și în baza unui extras de pe portalul instanțelor de judecată (copiere și printare fereastră) din care să rezulte instanța competentă, numărul dosarului și numărul procesului verbal contestat.

De asemenea, prin derogare de la prevederile art. 103 alin. (6) și alin. (8) teza finală din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, predarea permisului de conducere se poate face de către titularul acestuia și prin poștă și servicii de curierat, cu aviz de primire, către unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința sau, după caz, locuiește, în situația persoanelor aflate la studii în România, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului.

Share your thoughts

You cannot copy content of this page