Prestația compensatorie în acțiunea de divorț

Noul Cod civil a introdus prin art. 390, pentru prima oară în legislaţia noastră, prestaţia compensatorie, ca instrument juridic pus la îndemâna soţului nevinovat de desfacerea căsătoriei, alături de despăgubirile reglementate de art. 388 Cod civil, în vederea compensării dezechilibrului semnificativ pe care desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a unuia dintre soţi îl determină în condiţiile de viaţă ale celuilalt soţ.

Art. 390 prevede că prestaţia compensatorie este menită a compensa, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită.

În acțiunea de divorț este posibilă acordarea cumulativă a despăgubirilor prevăzute de art. 388 Cod civil şi a prestaţiei compensatorii, cele două instrumente juridice de dezdăunare a soţului nevinovat, putându-se acorda atât despăgubiri pentru prejudiciile materiale sau morale, în condiţiile art. 388, cât şi o compensaţie sub forma prestaţiei compensatorii, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 390 Cod civil.

Art. 390 Cod civil reglementează condiţiile prestaţiei compensatorii. Astfel, prestaţia compensatorie poate fi acordată numai în cazul în care divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a soţului pârât, astfel că numai soţului căruia nu i s-a reţinut nicio culpă comună sau exclusivă în desfacerea căsăstoriei i se poate acorda de către instanța de judecată, la cererea acestuia, prestaţia compensatorie de la soţul vinovat. Scopul prestaţiei compensatorii este acela de a compensa, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită.

În plus, căsătoria trebuie să fi avut o durată de cel puţin 20 de ani.

Ultimele două condiţii sunt corelate, căci este lesne de înţeles că divorţul poate afecta într-o măsură semnificativă condiţiile de viaţă ale soţului nevinovat, numai în contextul în care căsătoria a avut o durată mare de timp.

Legiuitorul a urmărit să instituie o limitare a cazurilor în care se poate cere şi obţine prestaţia compensatorie, la situaţiile în care durata căsătoriei a determinat un anumit stil de viaţă, pe care soţul nevinovat, prin ipoteză dedicat familiei, fără vreo vină în destrămarea relaţiilor de familie, se vede nevoit să îl schimbe.

Pentru cazurile în care soţul nevinovat suferă un prejudiciu, moral sau material, care se poate manifesta şi printr-o schimbare semnficativă a condiţiilor de viaţă (ceea ce îl poate afecta atât psihic – de exemplu, prin îndepărtarea sau excluderea din grupul de prieteni sau cunoştinţe comune, pierderea statutului social, cât şi material – imposibilitatea procurării unei locuinţe similare, a menţinerii aceluiaşi stil de viaţă), acesta din urmă are la dispoziţie posibilitatea de a solicita despăgubiri în temeiul art. 388 Cod civil, dacă nu îndeplineşte condiţia privitoare la durata căsătoriei.

De asemenea, va putea obţine atât despăgubiri, cât şi prestaţia compensatorie, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ambele instrumente juridice.

Ca exemplu: soţul nevinovat suferă un prejudiciu moral din cauza infidelităţii celuilalt soţ, în condiţiile în care căsătoria a avut o durată mare de timp, peste 20 de ani, perioadă în care acesta s-a dedicat familiei, iar desfacerea căsătoriei, determină o suferinţă psihică importantă, în contextul sentimentelor de singurătate, izolare şi stigmat social survenite ca urmare a divorţului, acestea având consecinţe asupra condiţiilor de viaţă ale soţului nevinovat; acesta, ca urmare a desfacerii căsătoriei, poate fi nevoit să se mute din locuinţa proprietate exclusivă a soţului vinovat, fiindu-i imposibil să îşi procure altă locuinţă sau nu îşi mai poate asigura nici măcar mijloace apropiate de cele avute în timpul căsătoriei, pentru susţinerea traiului zilnic.

Pe de altă parte, în cazul prestaţiei compensatorii, solicitantul nu trebuie să facă dovada vreunui prejudiciu, aşa cum este ţinut pentru a obţine despăgubiri în temeiul art. 388 Cod civil, ci doar să dovedească dezechilibrul semnificativ în condiţiile de viaţă, survenit ca urmare a divorţului (deci nu ca urmare a faptelor soţului culpabil de desfacerea căsătoriei).

Art. 391 Cod civil reglementează modul de stabilire a prestaţiei compensatorii. Astfel, sub aspect procedural, prestaţia compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsăoriei, fiind o cerere accesorie cererii de divorţ.

Ca atare, cererea de acordare a prestaţiei compensatorii nu poate fi formulată înainte sau după desfacerea căsătoriei, ci numai odată cu cererea de divorţ.

În vederea stabilirii prestaţiei compensatorii, art. 391 Cod civil instituie o serie de criterii specifice de apreciere, în funcţie de situaţia de fapt, a căror aplicabilitate se analizează de la caz la caz, enumerarea nefiind limitativă, rămânând judecătorului a stabili dacă sunt incidente şi alte criterii relevante sub aspectul stabilirii prestaţiei compensatorii.

Astfel, se va ţine seama de resursele soţului care o solicită, cât şi de mijloacele celuilalt soţ din momentul divorţului, de efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial, precum şi de orice alte împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta şi starea de sănătate a soţilor, contribuţia la creşterea copiilor minori pe care a avut-o şi urmează să o aibă fiecare soţ, pregătirea profesională, posibilitatea de a desfăşura o activitate producătoare de venituri şi altele asemenea.

Toate aceste aspecte se apreciază în concret, în funcţie de situaţia de fapt, fiind luate în considerare toate împrejurările relevante pentru determinarea dezechilibrului semnficativ pe care divorţul îl determină în condiţiile de viaţă ale soţului solicitant.

Este însă absolut necesară dovada dezechilibrului semnificativ suferit de soţul solicitant în privinţa condiţiilor de viaţă ca urmare a divorţului.

Art. 392 Cod civil reglementează forma în care poate fi acordată prestaţia compensatorie. Astfel, aceasta ”poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului”.

Renta poate fi stabilită într-o cotă procentuală din venitul debitorului sau într-o sumă de bani determinată. Renta şi uzufructul se pot constitui pe toată durata vieţii celui care solicită prestaţia compensatorie sau pentru o perioadă mai scurtă, care se stabileşte prin hotărârea de divorţ.

În cazul prestaţiilor periodice (renta viageră sau uzufructul), prin hotărârea judecătorească se va stabili și durata acestora, putând fi limitate în timp sau întinzându-se pe întreaga durată a vieţii soţului beneficiar.

În cazul prestaţiilor limitate în timp, acestea vor înceta la data stabilită prin hotărârea de divorţ sau la momentul producerii evenimentului care determină stingerea lor.

Art. 393 prevede, cu titlul de garanţii, că ”instanţa, la cererea soţului creditor, îl poate obliga pe soţul debitor să constituie o garanţie reală sau să dea cauţiune pentru a asigura executarea rentei”. În cazul în care prestaţia compensatorie se stabileşte sub forma unei rente, soţul debitor va putea fi obligat, la cererea soţului creditor să dea garanţii pentru executarea acesteia, sub forma unei garanţii reale sau a unei cauţiuni.

Art. 394 Cod civil reglementează condiţiile în care poate avea loc modificarea prestaţiei compensatorii. Astfel, ”instanţa poate mări sau micşora prestaţia compensatorie, dacă se modifică, în mod semnificativ, mijloacele debitorului şi resursele creditorului. În cazul în care prestaţia compensatorie constă într-o sumă de bani, aceasta se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei”. 

Cu alte cuvinte, prestaţia compensatorie va suferi modificări în funcţie de evoluţia resurselor materiale ale debitorului sau ale creditorului.

Trebuie să fie însă vorba de o modificare semnificativă a acestora, iar nu de fluctuaţii normale, nesemnificative, în veniturile acestora.

Art. 395 Cod civil reglementează cazurile în care încetează prestaţia compensatorie. Conform art. 395 Cod civil, ”prestaţia compensatorie încetează prin decesul unuia dintre soţi, prin recăsătorirea soţului creditor, precum şi atunci când acesta obţine resurse de natură să îi asigure condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei”. 

Ca atare, prestaţia compensatorie încetează când unul dintre soţi, fie el creditor sau debitor al acesteia încetează din viaţă, dat fiind caracterul strict personal al acesteia.

De asemenea, daca soţul beneficiar al prestaţiei se recăsătoreşte, el nu va mai avea dreptul la prestaţie compensatorie, dat fiind faptul, că prin refacerea vieţii de familie, este de presupus că a dispărut şi dezechilibrul semnificativ pe are desfacerea căsătoriei l-a produs în condiţiile de viaţă ale acestuia.

Pe de altă parte, ar fi de asemenea, de neconceput ca soţul debitor, chiar dacă i s-a stabilit culpa exclusivă în desfacerea căsătoriei, să fie obligat să îl susţină în continuare financiar pe celălalt soţ, în condiţiile în care acesta şi-a întemeiat o nouă familie.

Prestaţia compensatorie încetează şi în cazul în care soţul solicitant obţine resurse financiare care îi permit sa îşi asigure condiţii de viaţă similare celor din timpul căsătoriei, astfel că obligarea soţului vinovat de desfacerea căsătoriei la executarea prestaţiei compensatorii nu se mai impune.