Punerea sub interdicție a persoanelor care nu au discernământ (art. 164 alin. 1 Cod Civil) și Decizia Curții Constituționale = vid legislativ

Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat în cursul lunii Ianuarie 2021 motivarea Deciziei nr. 601/16.07.2020 privind neconstituționalitatea art. 164, alin. (1) Cod Civil cu privire la punerea sub interdicție a persoanelor cu dizabilități.

CCR a analizat și admis excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile acestui articol, dispoziții care au următorul cuprins: ’’Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească.”

Astfel, în prezent, art. 164 alin. (1) Cod civil este abrogat, neexistând cadru legal în baza căruia instanțele să poată soluționa o cerere de punere sub interdicție.

  România era obligată să abroge punerea sub interdicție a persoanelor cu dizabilități încă din anul 2010, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Art. 12 al Convenției privind “Recunoașterea egală în fața legii” prevede că “Persoanele cu dizabilități au dreptul la recunoașterea, oriunde s-ar afla, a capacității lor juridice.”

  Ceea ce s-a urmărit prin pronunțarea deciziei CCR a fost recunoașterea egală în fața legii a tuturor persoanelor cu dizabilități și înlocuirea instituției tutelei cu servicii de sprijin în luarea deciziilor, oferind libertatea persoanelor în cauză (cele care nu au fost diagnosticate cu o boală ireversibilă, aflată într-un stadiu avansat) de a decide pentru ele însele.

CCR a reținut că orice măsură de ocrotire trebuie să fie proporțională gradului de capacitate, să fie adaptată la viața persoanei, să se aplice pentru cea mai scurtă perioadă de timp, să fie revizuită periodic și să țină cont de voința și preferințele persoanelor cu dizabilități.

Lipsa capacității psihice sau a discernământului poate lua diferite forme, spre exemplu, totală/parțială sau reversibilă/ireversibilă, situație care reclamă instituirea unor măsuri de ocrotire adecvate realității și care însă, nu se regăsesc în reglementarea măsurii interdicției judecătorești.

O incapacitate nu trebuie să conducă la pierderea exercițiului tuturor drepturilor civile, ci trebuie analizată în fiecare caz în funcție de circumstanțele cauzei.

În intervalul de la data pronunţării Deciziei CCR (Iulie 2020) până la data publicării în Monitorul Oficial al României (Ianuarie 2021) prevederile cuprinse în art. 164 alin.(1) din Codul civil au fost respectate și aplicate întocmai.

De la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, aceasta este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.

Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituţie, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.

După trecerea celor 45 de zile, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu au pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Problema care apare este în cazul cererilor de punere sub interdicție care sunt deja pe rolul instanțelor de judecată la data publicării deciziei CCR.

Dispozițiile declarate neconstituționale aveau ca scop numirea unui tutore pentru protejarea intereselor persoanei fără discernământ, tutore care era obligat să se îngrijească de starea de sănătate și de condițiile de viață ale persoanei în cauză. Astfel, tutorele putea întrebuința veniturile/bunurile celui pus sub interdicție judecătorească.

  Având în vedere că nu mai există un cadru legal în baza căruia instanțele să poată soluționa o cerere de punere sub interdicție, până la o nouă reglementare, instanța poate dispune amânarea succesivă a cauzelor ori suspendarea acestora.

De asemenea, poate fi cerută numirea curatorului special pentru persoana a cărei punere sub interdicție a fost solicitată, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, dacă există cazuri grabnice în care trebuie efectuate demersuri juridice/încheiate acte în numele și pentru persoana fără discernământ.

Situația acestui vid legislativ dăunează grav persoanelor cu discernământul afectat atât timp cât acestea nu se pot îngriji de interesele sale.