Încetarea (rezoluțiunea) Contractului de întreținere
Conform prevederilor art. 2254 Cod civil, ”(1) Prin contractul de întreținere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți sau al unui anumit terț prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată. (2) Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreţinerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, atunci întreţinerea se datorează pentru toată durata vieţii creditorului întreţinerii.”
În temeiul principiului libertății contractuale, părțile au posibilitatea să determine expres în contract prestațiile în natură la care debitorul întreținerii se obligă. În acest caz, executarea obligației de întreținere se va face potrivit stipulațiilor contractuale.
Așa cum s-a subliniat în literatura juridică, datorită caracterului preponderent alimentar al obligației de întreținere, aceasta trebuie executată permanent.
Debitorul este obligat, în special, să asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, îngrijirile și cheltuielile necesare în caz de boală.
În orice caz, prestațiile în natură ale debitorului, ca să fie echitabile, trebuie să fie corespunzătoare nevoilor materiale și spirituale ale creditorului întreținerii, să-i asigure acestuia un nivel de trai obișnuit, normal, cel puțin egal cu cel avut anterior încheierii contractului.
Pe parcursul executării contractului de întreținere, prestațiile în natură trebuie adaptate și actualizate în funcție de vârsta și evoluția stării de sănătate a întreținutului, a nevoilor sale concrete și a costului vieții.
Nu în ultimul rând, contractul de întreținere prezintă caracter intuitu personae, acesta fiind încheiat în considerarea calităților personale ale părților contractante. Astfel, obligația de întreținere este o obligație de a face, strict personală și netransmisibilă.
Debitorul întreţinerii este, deci, obligat să acorde întreţinerea în natură în condiţiile prevăzute în contract. Ca regulă, debitorul nu se poate libera de executarea obligaţiei de întreţinere, oricât de oneroasă ar fi pentru el (viaţă lungă a creditorului), şi chiar dacă s-ar obliga să retransmită în patrimoniul creditorului bunul său, capitalul primit, fără a pretinde restituirea contravalorii întreţinerii prestate. De la această regulă existând o singură excepţie, când debitorul întreţinerii se poate libera doar cu acordul creditorului întreţinerii, situație cu greu întâlnită însă în practica instanțelor de judecată.
Debitorul întreținerii, are obligația de a efectua prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii, chiar dacă întreținutul are mijloace materiale suficiente. Aceasta deoarece, așa cum s-a arătat în practica judiciară, în absența unei clauze exprese, nu are nici o relevanță faptul că beneficiarul întreținerii are suficiente mijloace materiale, deoarece obligaţia convenţională de întreținere nu se confundă cu obligația legală de întreținere, când acordarea întreținerii depinde de starea de nevoie a celui îndreptățit să o primească.
Obligația debitorului întreținerii, de a acorda celeilalte părți întreținere în natură, este o obligație de a face, care trebuie executată zi de zi, permanent, iar nu periodic, până la încetarea din viață a creditorului.
Întrucât obligația de întreținere are un caracter preponderent „alimentar”, trebuind a fi executată permanent și zi de zi, debitorul este de drept în întârziere, atunci când refuză sau când neglijează să își execute obligația în mod repetat. Pe cale de consecință, creditorul poate cere, în această situație, rezoluțiunea contractului, fără prealabila punere în întârziere a debitorului, termenul de executare a obligației fiind considerat esențial.
Încetarea contractului de întreţinere este stipulată în cuprinsul art. 2263 Cod civil. Ca regulă, contractul de întreţinere încheiat pe durată determinată încetează la expirarea acestei durate, cu excepţia cazului în care creditorul întreţinerii decedează mai devreme. Când însă, comportamentul celeilalte părţi face imposibilă executarea contractului în condiţii conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluţiunea.
Se poate observa astfel că, în privința efectelor rezoluțiunii contractului de întreținere față de părți se aplică dreptul comun. Astfel fiind, odată cu desființarea contractului de întreținere, operează repunerea părților în situația anterioară, recunoscută și ca restituţio în integrum. În cazul anterior arătat, precum şi atunci când se întemeiază pe neexecutarea fără justificare a obligaţiei de întreţinere, rezoluţiunea nu poate fi pronunţată decât de instanţă, orice clauză contrară este considerată nescrisă.
Nu în ultimul rând, art. 2263 Cod civil consacră dreptul moștenitorilor, de a putea solicita rezoluțiunea contractului de întreținere, acest drept fiind transmis acestora odată cu decesul creditorului întreținerii.
