Cota succesorală a soțului supraviețuitor

Cota-parte din moștenire recunoscută soțului supraviețuitor se impută cu prioritate asupra moștenirii, iar restul se împarte întreb moștenitorii din clasa cu care vine în concurs, astfel:

a) dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului, clasa I de moștenitori, soțul supraviețuitor primește 1/4 din moştenire, iar descendenții defunctului, indiferent de numărul lor, vor primi 3/4 din moștenire, care se împarte între aceștia în mod egal sau pe tulpină, după cum vin la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare succesorală;

b) dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, indiferent de numărul lor, cât şi cu colaterali privilegiaţi, indiferent de numărul lor, clasa a II-a de moștenitori, soțul supraviețuitor va primi 1/3 din moştenire, iar moștenitorii din clasa a II-a vor primi împreună 2/3 din moștenire;

c) dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului, în ambele cazuri indiferent de numărul lor, moștenitori din clasa a II-a, soțul supraviețuitor primește 1/2 din moştenire, iar ascendenții privilegiați ori colateralii privilegiați primesc cealaltă cotă de 1/2;

d) dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului, în ambele cazuri indiferent de numărul lor, clasa a III-a sau a IV-a de moștenitori, soțul supraviețuitor primește 3/4 din moştenire, iar restul de 1/4 din moștenire revine ascendenților ordinari sau colateralilor ordinari, după caz.

Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al soțului supraviețuitor.

a. soțul supraviețuitor poate veni la moștenire numai în nume propriu (neputând veni prin reprezentare și nici nu poate fi reprezentat);

b. soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar;

c. soțul supraviețuitor este moștenitor sezinar;

d. dacă vine în concurs cu descendenții defunctului, soțul supraviețuitor este obligat și la raportul donațiilor primite de la soțul decedat.

Share your thoughts

You cannot copy content of this page