La data de 13.05.2023 a intrat în vigoare Legea nr. 114/2023, care modifică Legea nr. 217/2003 prevenirea și combaterea violenței domestice, precum și Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. Ordinul de protecție

Potrivit prevederilor art. 38 alin 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri – obligaţii sau interdicţii.

Conform legii menționate mai sus, se interzice agresorului să încaseze alocația pentru copii și se lămuresc cazurile în care, atunci când vine vorba despre violență între soți, apar neînțelegeri între aceștia cu privire la încasarea acestor bani.

Astfel, în Legea nr. 217/2003 se introduce la art. 38 alin. (1) o nouă literă, litera k) care prevede: ”Interdicţia pentru agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa acestuia. Interdicţia se comunică, de îndată, agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială sau a municipiului Bucureşti, după caz. Alocaţia este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta.”

Concret, noua regulă nu va mai permite ca agresorul să poată încasa alocația pentru copii.

Astfel, la emiterea ordinului de protecție, instanța va putea să dispună, printre altele, și interdicţia pentru agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele/ persoana căruia/căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa acestuia”.

Interdicția va trebui comunicată “de îndată” agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, astfel încât să se poată aplica cât mai repede, iar agresorul să nu mai poată ridica banii.

Astfel, alocaţia va fi încasată de părintele beneficiar al măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul sau în situația în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta.

De asemenea, prin legea menționată mai sus, s-au adus modificări și Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, care, la art. 4 alin. (1) se prevede: ”Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau a convenţiei autentificate de un notar public cu ocazia divorţului ori, în caz de neînţelegere, pe baza hotărârii judecătoreşti sau a ordinului de protecţie emis de instanţa judecătorească, părintelui/persoanei căruia/căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa copilului. Alocaţia este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta.”

Share your thoughts

You cannot copy content of this page