Darurile manuale
Conform art. 1011 alin. 4. Cod civil, „Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Darul manual se încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunului.”
Darul manual reprezintă donația unui bun mobil corporal de valoare de până la 25.000 lei, realizată prin remiterea materială a bunului de la donator la donatar.
Pentru validitatea darului manual, nu este necesară încheierea sa în formă autentică, ci următoarele condiții:
- să fie vorba despre bunuri mobile corporale de valoare de până la 25.000 lei;
- să existe acordul de voință al părților;
- să fie predat material bunul de către donator gratificatului.
a. Să fie vorba despre bunuri mobile corporale de valoare de până la 25.000 lei.
Întrucât bunurile care fac obiectul darului manual trebuie predate efectiv (tradițiune reală), numai bunurile mobile corporale pot forma obiect al acestuia.
Bunurile imobile și bunurile mobile incorporale (drepturile de creanță, drepturile de proprietate intelectuală, etc.) nu pot forma obiectul darului manual, nefiind susceptibile de predare-primire efectivă.
Prin excepție, pot face obiect al darului manual titlurile la purtător și biletele de bancă, acestea fiind asimilate bunurilor mobile corporale, deoarece transmiterea lor are loc de la mână la mână.
Bunurile viitoare, chiar dacă ar fi corporale, nu pot face obiectul darului manual.
b. Să existe acordul de voință al părților
Este necesar acordul de voință al părților pentru a transmite, respectiv a dobândi un drept cu titlu gratuit. Acordul de voință constituie temeiul juridic al transferului dreptului din patrimoniul donatorului în cel al donatarului. Nu este necesar ca acordul de voință să îmbrace o anumită formă, ci este suficient să se realizeze predarea (tradițiunea) reală a bunului de la donator la donatar.
Darul manual face parte din categoria contractelor reale. Acesta constituie o excepţie de la regula că donaţiile se fac sub sancţiunea nulităţii, prin act autentic. Darul manual, ca formă de realizare a donaţiei, poate fi afectat de sarcini, pe care donatarul este ţinut este ţinut să le aducă la îndeplinire, în caz contrar, donatarul având dreptul să ceară, fie executarea lor, fie rezoluţiunea donaţiei.
c. Să fie predat material bunul de către donator gratificatului.
Darul manual este un contract real. Tradițiunea (predarea) bunului de la donator la donatar este de esența acestui tip de donație.
Dacă se realizează acordul de voință dintre părți dar nu se realizează tradițiunea, iar donatorul moare, donația nu poate fi validă ca dar manual, acordul de voință devenind caduc.
Dacă obiectele pe care donatorul dorește să le doneze se află deja în mâinile donatarului, darul manual se poate perfecta numai prin declarația donatorului că înțelege să le dăruiască, acceptată de donatar.
Darurile manuale făcute persoanelor care au capacitate de a primi o donație, dar nu au exercițiul acestui drept (minori, interziși judecătorești) sunt valabile prin predarea bunurilor către reprezentanții lor legali; este posibilă și predarea-primirea bunurilor dăruite prin reprezentanții convenționali (mandatari) stabiliți de părți.
„Tradiţiunea” nu presupune „neapărat o deplasare fizică a bunului”, ci poate fi realizată şi printr-o „tradiţiune implicită”. De exemplu, în cazul donaţiei unui autoturism, tradiţiunea se realizează prin predarea cheilor de contact, astfel încât donatarul să poată intra în posesia efectivă a autovehiculului.
Una dintre cele mai cunoscute categorii de daruri manuale sunt darurile de nuntă. Astfel, există tradiţia potrivit căreia, cu ocazia căsătoriei, părinţii obişnuiesc să îşi înzestreze copiii cu bunuri sau alte valori (acestea fiind de natură a constitui, pentru început, patrimoniul comun al soţilor).
Bunurile sunt dăruite, de regulă, după oficierea căsătoriei, cu ocazia serbării nunţii, ceea ce face ca ele să constituie bunuri comune ale soţilor (deoarece se presupune că a existat intenţia donatorului ca ele să intre în comunitatea de bunuri a soţilor).
În schimb, donaţia făcută de părinţii unuia dintre soţi după serbarea nunţii califică bunul drept bun propriu. Soluţia îşi are temeiul în prevederile art. 340 lit. a Cod civil potrivit cărora bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale prin donație sunt bunuri proprii (cu excepţia cazului când donatorul a prevăzut că ele vor fi comune).
În doctrină s-a admis însă că darurile obişnuite au un regim derogatoriu de la dreptul comun, instituit mai sus şi, pe cale de consecinţă, devin bunuri comune ale soţilor (potrivit regulii instituite de art. 339 Cod civil).
În susţinerea punctului de vedere de mai sus, s-au invocat prevederile art. 1150 lit. c Cod civil, potrivit cărora darurile obişnuite nu sunt supuse raportului donaţiilor.
Celelalte donaţii reprezentând sume mari de bani sau alte bunuri de mare valoare devin bunuri proprii, chiar dacă sunt făcute cu ocazia serbării nunţii şi de către persoane care nu sunt părinţii unuia dintre soţi (cu excepţia cazului în care donatorul a dorit expres ca bunurile respective să devină comune).
Darul manual se perfectează prin faptul predării bunului dăruit donatarului, iar această împrejurare constituie o chestiune de fapt ce poate fi dovedită prin orice mijloace de probă. Pentru donator și succesorii săi se cere ad probationem existența unui înscris sau a unui început de dovadă scrisă, care poate fi completată cu martori sau prezumții conform regulilor generale din materia probațiunii, în vederea dovedirii actului juridic în sine.
Donatarul posesor nu are nevoie de dovadă scrisă, fiind prezumat proprietar în baza art. 935 Cod civil care prevede că, „Oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil, este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului.”
