Daunele morale în Codul civil. Cuantificarea prejudiciului nepatrimonial

Codul civil reglementează în art. 1349-1395 apărarea drepturilor nepatrimoniale, astfel incluzând și daunele morale.

Astfel, orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor strâns legate de fiinţa umană, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică, demnitatea, intimitatea vieţii private, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică, precum şi a oricăror altor drepturi nepatrimoniale.

Conform prevederilor art. 1381 Cod civil, ”Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie”, de unde rezultă faptul că nu interesează natura daunei, ci doar existenţa acesteia pentru că dreptul victimei la despăgubiri să se nască.

Dauna este consecinţa oricărei atingeri ilegitime a „drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, conform prevederilor art. 1349 alin. (1) Cod civil.

Prejudiciile care rezultă din vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii constau în durerile fizice cauzate prin lovituri sau răniri şi din durerile psihice provocate de asemenea fapte, prin lezarea sentimentelor de afecţiune şi de dragoste ca urmare a decesului sau îmbolnăvirii unei persoane dragi, precum şi cele determinate de rănirea, mutilarea, desfigurarea victimei.

Pe lângă toate acestea, Codul civil prin prevederile art. 1385 alin. (4) face referire şi la prejudiciul ce constă în „pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă”. Pierderea unei şanse nu se referă însă la daunele viitoare care se vor produce cu certitudine, dar nici la simpele daune eventuale. Reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurările concrete.

Daunele morale: Cuantificarea prejudiciului nepatrimonial.

          Prejudiciul trebuie să fie cert şi determinat sau determinabil. Or, prejudiciul moral este incomensurabil. 

Suferinţa, durerea, frustrarea sunt stări afective negative ce nu pot fi considerate prejudicii reparabile în bani. Nu se pot preţui sentimentele.

Cu privire la drepturile fiecărei persoane, CEDO a arătat că numai dacă din fapta ilicită cu efect prejudiciabil asupra elementelor personalităţii ar rezulta o pierdere financiară sau o declasare pe plan profesional, ar fi admisibilă acoperirea în bani a prejudiciului moral, acesta fiind, în condițiile menționate, tot un prejudiciu material.

Faptul că prejudiciile nepatrimoniale nu pot fi evaluate în bani, că nu pot avea un preţ, nu trebuie considerat un obstacol deoarece nu este vorba de repararea unor prejudicii fără valoare, ci de repararea unor prejudicii deosebit de valoroase, care nu pot fi preţuite în înţelesul adevărat al cuvântului. 

Unei persoane i se poate refuza acordarea de despăgubiri numai în situaţia în care aceasta nu dovedeşte prejudiciul nepatrimonial suferit.

Practica judiciară admite în mod aproape unanim plata de despăgubiri cu acest titlu.

Stabilind obligaţia de a repara prejudiciul cauzat unei persoane printr-o faptă ilicită, legea nu distinge între prejudiciul patrimonial şi cel nepatrimonial, ca atare nu există temei juridic pentru a se înlătura obligaţia de reparare a daunelor morale, acestea având, la fel ca orice prejudiciu, un caracter păgubitor ce dă naştere obligaţiei de reparare. Între prejudiciile nepatrimoniale se înscriu şi cele afective, cauzate în urma lezării sentimentelor de afecţiune, cum este suferinţa produsă de moartea unor persoane apropiate, refuzul unei reparaţii situându-se în afara legii.

Daunele morale prezintă anumite trăsături esenţiale, şi anume:

  • ele nu se exprimă prin pierderi pecuniare
  • se manifestă prin suferinţele fizice şi psihice pe care le resimte persoana vătămată
  • nu sunt susceptibile de evaluare în bani şi nu fac parte din patrimoniul persoanei

Pentru ca un prejudiciu să fie nepatrimonial, este necesar ca el să fie urmarea încălcării unor valori de aceeaşi natură.

De aceea, datorită valorilor care definesc personalitatea umană –  materiale şi morale –  este posibil ca lezarea unor drepturi nepatrimoniale să dea dreptul la despăgubiri băneşti, deşi atingerile aduse nu diminuează cu nimic patrimoniul persoanei.

Încălcarea unui drept nepatrimonial poate genera atât prejudicii morale, cât şi materiale. Suferinţele fizice sau psihice cauzate unei persoane, prin lezarea unor drepturi extrapatrimoniale, pot necesita tratamente medicale, ceea ce  presupune cheltuieli materiale.

Vătămarea gravă a integrităţii corporale a unei persoane poate să se concretizeze nu numai într-un prejudiciu patrimonial, determinat de cheltuielile medicale, pierderea retribuţiei ori diminuarea acesteia, dar şi într-un alt prejudiciu, care este consecinţa caracterului ireversibil al vătămării –  de exemplu, desfigurarea sau paralizia –  care lipsesc persoana de posibilitatea deplină de a participa la viaţa socială.

Un atare prejudiciu, deşi nu este evaluabil în bani, ar putea fi atenuat prin acordarea unor despăgubiri în completarea celor stabilite, pentru acoperirea pierderilor patrimoniale suferite, despăgubiri care să înlocuiască cel puţin în parte acele latitudini pe care un om sănătos le are.

De asemenea, drepturile nepatrimoniale nu aparţin exclusiv persoanelor fizice, ele putând aparţine şi persoanelor juridice. Cu toate acestea, persoana juridică nu este aptă a avea sentimente sau senzaţii, motiv pentru care aceasta nu poate suferi decât prejudicii nepatrimoniale specifice, care rezultă din lezarea acelor drepturi şi interese nepatriomoniale pe care le poate avea.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiţie, prin decizia nr. 227 din 11 aprilie 2003, a stabilit că răspunderea pentru faptele de încălcare a dreptului de folosire a unei mărci este o formă a răspunderii civile delictuale, actele de concurenţă neloială fiind de natură a crea un prejudiciu provenind din confuzia creată în rândul consumatorilor cu privire la marca afectată.

Share your thoughts