A fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 130/2023 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006.
Prin regulamentul de aplicare a Codului rutier, una dintre schimbările apărute a vizat extinderea listei situațiilor în care polițiștii pot elibera, la reținerea unui permis auto, o dovadă înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație.
Astfel, potrivit HG nr. 130/2023, s-a stabilit că polițiștii din cadrul Poliției Rutiere pot elibera o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere după suspendarea dreptului de a conduce, în cazul nerespectării următoarelor reguli privind:
– prioritatea de trecere sau depășirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale și
– în cazul circulației nejustificate a mașinilor pe banda de urgență a autostrăzilor.
Așadar, în cele două situații amintite mai sus, HG 130/2023 stabilește că dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile.
Pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere sau depășirea, dacă prin aceasta se generează un accident rutier fără victime, sau pentru circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor, sancțiunea constă în amendă din clasa a IV-a de sancțiuni (nouă – 20 puncte-amendă, adică amenzi între 1.305 și 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile.
În plus, prin HG nr. 130/2023 au fost clarificate oficial regulile circulației în sensul giratoriu.
Astfel, intersecția cu sens giratoriu este definită ca intersecția dirijată, semnalizată ca atare, prevăzută cu una sau mai multe benzi de circulație, în care circulația se desfășoară într-o singură direcție în jurul unei zone centrale. După cum apare în noua hotărâre, în cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule vor trebui să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
S-a stabilit și faptul că șoferii care refuză testarea pentru alcool sau substanțe psihoactive se aleg cu permisul auto retras, ceea ce înseamnă că nu vor putea conduce timp de câteva ore. Astfel, s-a redefinit expresia „retragerea permisului de conducere”.
Redefinirea era necesară, potrivit inițiatorilor, pentru a cuprinde toate cazurile în care se dispune măsura, prevăzute de Codul rutier.
Retragerea permisului se poate aplica celor declarați inapți din punct de vedere medical sau psihologic ori în cazul în care șoferul nu a putut fi supus testării în vederea stabilirii concentrației de alcool pur în aerul expirat sau testării preliminare a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive, dar pare sub influența acestora.
Tot acum a fost completat regulamentul cu o serie de prevederi necesare punerii în aplicare a interdicției de a conduce autovehicule pe teritoriul României pentru titularii permiselor de conducere eliberate de o autoritate străină.
De asemenea, s-a stabilit circuitul permiselor de conducere reținute în funcție de faptele săvârșite de șoferi. Permisul de conducere, cu excepția celui eliberat de o autoritate străină, se înaintează la serviciul Poliției Rutiere care îl are în evidență pe șofer în vederea restituirii, în prima zi lucrătoare care urmează celei în care au fost efectuate mențiunile, dacă titularul acestuia nu a solicitat restituirea la nivelul acestei structuri ori reținerea documentului nu s-a făcut pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea autorităților, când perioada de valabilitate a permisului a expirat, etc.
S-a completat regulamentul cu prevederile necesare punerii în aplicare a beneficiului reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. Mai precis, în regulament scrie mai nou că “cererea se depune în primele două treimi ale perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care titularul permisului de conducere solicită reducerea”, nu că “cererea se depune, după caz, până în a 30-a zi, respectiv a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare”, cum era înainte.