Părinți condamnați penal pentru că și-au retras copiii de la școală ca să-i educe acasă, prin platforma Homeschooling
Homeschooling sau educația acasă, este un concept care implică educarea copiilor în afara cadrului instituțiilor de învățământ tradiționale, de cele mai multe ori în familie.
În acest sistem, părinții sunt cei care își asumă principalul rol în educația copiilor, alegând curriculele, manualele și resursele necesare pentru instruirea celor mici.
Adepții acestui sistem consideră că el prezintă avantajul de a putea fi adaptat pentru a se potrivi stilului de învățare al fiecărui copil, oferindu-i oportunitatea de a progresa învățând în ritmul și modul care li se potrivesc cel mai bine.
Forma de învățământ Homeschooling este o formă de învățământ nerecunoscută în România, conform prevederilor Legii nr 1/2011 – Legea educației naționale, (n. red legea aflată atunci în vigoare), iar cursurile urmate la această formă de învățământ nu pot fi echivalate conform învățământului românesc. În plus, trei organizații americane care furnizează servicii de tip “homeschooling” în România “sunt în afara cadrului legal”, spune Ministerul Educației.
În Codul penal român, împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu este faptă prevăzută şi pedepsită de art. 380: ”părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.
Sesizat cu privire la retragerea copiilor, parchetul a demarat o anchetă soldată cu trimiterea în judecată a celor doi părinți. Procurorii au constatat că platforma în cauză nu a furnizat cursuri online sau manuale, ci a permis părinților să își aleagă propriul mod de educație și evaluare a copiilor. Singura lor obligație era să transmită de două ori pe an rezultatele testelor, pe baza cărora, la sfârșitul anului școlar, copiii primeau o foaie matricolă.
Cei doi părinți au fost acuzați de împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu, fiind trimiși în judecată pe 21 februarie 2023. În fața instanței, au recunoscut fapta, iar din documentele judiciare reiese faptul că cei doi au decis retragerea copiilor de la scoală ”întrucât nu sunt de acord cu utilizarea internetului, canalele TV, media”.
Astfel, Curtea de Apel Oradea a decis, joi, 9 mai, să respingă apelul părinților și să mențină “în totalitate sentinţa penală apelată”, potrivit hotărârii definitive nr. 274/2024.
Pe scurt, speța se referă la o familie din Bihor care și-a retras cei 4 copii de la școală în pandemie, pentru a-i educa în sistemul Homeschooling, iar în decembrie 2023 Judecătoria din Aleșd a decis i-a condamnat la câte 4 luni de închisoare cu suspendare pentru părinții copiilor și i-a onligat pe aceștia ca cei patru elevi să revină la școala în sistemul românesc educațional.
Potrivit evaluării psihologice de la dosar, copiii care învățau acasă cu părinții, “prezentau un nivel de dezvoltare al gândirii cu mari lacune în achiziţiile şcolare raportat la vârstă şi clasa de studiu și imaturitate psiho-emoţională”.
Curtea de Apel Oradea a decis pe 9 mai 2024 să respingă apelul făcut de părinții celor 4 elevi. Ei au contestat decizia judecătoriei Aleșd, și a “menţinut în totalitate sentinţa penală apelată”, potrivit hotărârii definitive, nr. 274/2024, precizând în considerentele hotărârii că: ”dreptul la educaţie este unul dintre drepturile fundamentale ale societăţii contemporane, fiind subiect al reglementării atât în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi în cadrul Uniunii Europene şi în constituţiile statelor membre. Legiuitorul, recunoscând importanţa dreptului la educaţie şi problematica creşterii alarmante a ratei abandonului şcolar de către elevi în vârstă tot mai mică, a incriminat fapta de împiedicare a accesului la învăţământului general obligatoriu, având în vedere că nu numai statul are obligaţia reducerii ratei abandonului şcolar, ci şi părintele minorului aflat în această situaţie”.
În cuprisul hotărârii judecătorești a Judecătoriei Aleșd, instanța a precizat: “În acest sens, conform disp. art. 86 alin. 3 din Legea nr. 1/2011, părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului, pe perioada învățământului obligatoriu, iar nerespectarea din culpă a acestei obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, în timp ce nerespectarea obligaţiei cu intenţie constituie infracţiune.
Astfel, conform prevederilor art. 380 alin. (1) Codul penal, ”Părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Fapta nu se pedepsește dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor. (3) Până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta”.
De asemenea, după cum se arată în hotărârea instanței, raportul de evaluare psihologică relevă o altă disfuncționalitate: îndrumătorii copiilor, cei doi părinţi, nu au pregătire pedagogică şi nici de specialitate, nivelul de educaţie al celor doi părinţi fiind de opt clase (mama), respectiv 12 clase (tatăl).
Instanța a stabilit că homeschooling-ul este o formă de învățământ neacceptată în România, iar cursurile urmate în cadrul acestui sistem nu sunt echivalate în învățământul românesc. De asemenea, școlile trebuie să fie înregistrate în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație.
În România, deși homeschooling-ul nu este o activitate ilegală în sine, legislația în acest domeniu este destul destul de vagă. Deși Legea nr. 198/2023 privind învățământului preuniversitar nu face referire directă la sistemul de învățare de acasă, ea prevede că învățământul general este obligatoriu.
De asemenea, conform aceleiași legi, la articolul 14 ”părinții sau reprezentantul legal au obligația să asigure participarea la cursuri a beneficiarului primar minor pe întreaga perioadă a învățământului obligatoriu. Nerespectarea prezentei obligații constituie contravenție”.
În plus, norma menționată prevede că , ”nerespectarea dispozițiilor art. 14 alin. (1), din culpa părintelui sau a reprezentantului legal, în sensul interzicerii participării beneficiarului direct la programul școlar, se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei. Prevederea se aplică și în cazul refuzului semnării contractului educațional”.