Decizia ÎCCJ cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod penal: Trebuie să se verifice și dacă șoferului îi e afectată capacitatea de a conduce, nu doar prezența în sânge a substanței psihoactive

Prin Decizia Înaltei Curti de Casație și Justiție (ÎCCJ) – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală privind infracțiunea de conducere sub influența substanțelor psihoactive nr. 25/2025, instanța supremă a motivat că este esențial ca, pentru a fi reținută infracțiunea de conducere sub influența substanțelor psihoactive, să se demonstreze nu doar prezența substanței în organism, ci și aptitudinea acesteia de a afecta capacitatea de conducere a autovehiculului, în acord cu definiția din limbajul comun a ”influenței” și cu datele științifice privind efectele substanțelor psihoactive detectate.

Prin această Decizie, ÎCCJ a stabilit că, pentru a întruni condiția esențială a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) Cod penal, care prevede ”închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi” pentru ”persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere” este necesară îndeplinirea a două cerințe:

• prezența substanțelor psihoactive în probele biologice ale inculpatului;
• demonstrarea că aceste substanțe au afectat capacitatea de a conduce autovehiculul.

Decizia ICCJ, care oferă o interpretare importantă a prevederilor legale, este obligatorie în aceste tipuri de spețe după apariția sa în Monitorul Oficial, adică din 28 ianuarie 2025. Mai precis, judecătorii au stabilit că, „În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive (…), pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.”

Cu alte cuvinte, simpla detectare a substanțelor psihoactive în organism, nu este suficientă pentru a se considera că persoana se află sub influența acestora, fiind necesar ca această influență să fie dovedită în ceea ce privește afectarea capacității de a conduce.

Pronunțarea Înaltei Curți vine ca urmare a sesizărilor formulate de Curtea de Apel Braşov (CAB), care judeca un caz legat de interpretarea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive, prevăzută la art. 336 alin. (2) Cod penal. În special, instanța brașoveană analiza relația dintre prezența substanțelor psihoactive în probele biologice, concentrația acestora și afectarea capacității de conducere.

Mai exact, CAB judeca în apel cazul unei persoane (achitată anterior de instanța inferioară) depistate cu benzoilecgonină – produs al metabolismului rezultat în urma consumului de cocaină – (0,013 pg/ml în ser) și cocaină (rezultat pozitiv în urină).

Ministerul Public a contestat achitarea, susținând că orice conducere după consumul de substanțe psihoactive, indiferent de concentrație sau afectarea capacității de conducere, constituie infracțiunea. Argumentul Ministerului Public afost acela că „...legiuitorul a incriminat orice acțiune de conducere a unui vehicul pe drumurile publice ulterior consumului de substanțe psihoactive, indiferent de valoarea rezultată în urma analizei de laborator, de datele examenului clinic sau de concluziile expertizei medico-legale”.

Dilema CAB, tranșată după cum am arătat mai sus de ICCJ, a apărut sub forma unei contradicții dintre analiza toxicologică și examenul clinic. Astfel, deși analizele toxicologice confirmaseră prezența cocainei, examenul clinic indica faptul că inculpatul nu se afla sub influența substanțelor psihoactive în momentul conducerii incidentului rutier. În concluzie, decizia ICCJ tranșează divergențele legate de conceptul de „aflare sub influența substanțelor psihoactive” și impune necesitatea demonstrării efectului concret al substanței asupra capacității de a conduce, în densul de a stabili dacă ”este suficient să se constate prezența în probele biologice a substanței psihoactive, indiferent de concentrația acesteia” – ”Dacă dispoziția «aflată sub influența unor substanțe psihoactive» din cuprinsul infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanțe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanțe psihoactive”.

În decizia luată, Înalta Curte a ținut cont și de punctul de vedere al Institutului Național de Medicină Legală, care a arătat că ”pe timpul cât substanța activă nu se mai află în sânge, dar în sânge se află metaboliții (produși intermediari sau finali ai metabolismului – n. red.) activi ai substanței într-o concentrație inferioară limitei cut-off  (limite de incriminare legislativă – n. red.), se apreciază că persoana respectivă nu se mai afla în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive, aspect care întrunește un consens științific și medico-legal, european și internațional”.