Obligația de întreținere
Codul civil reglementează obligația legală de întreținere în cuprinsul art. 513‑534, precum și în art. 389 (obligația de întreținere între foștii soți), art. 402 (întreținerea datorată de părinți copiilor, în caz de divorț) și art. 499 (obligația de întreținere între părinți și copiii lor minori).
Obligația legală de întreținere reprezintă îndatorirea legală de a se asigura mijloacele de trai, existentă între categoriile de persoane determinate de lege și în anumite condiții cerute de lege.
Obligația legală de întreținere are atât o componentă materială, cât și una spirituală. Astfel cum s-a subliniat în doctrină, această obligație are caracter mai complex decât simpla obligație alimentară, deoarece deși este destinată, în principal, satisfacerii nevoilor alimentare, ea nu se limitează numai la aceasta, referindu-se și la satisfacerea nevoii de locuință, tratament medical, precum și a altor necesități social-culturale.
Potrivit art. 516 alin. (2) Cod civil, ”(1) Obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege. (2) Dispozițiile alin. (1) privind obligația de întreținere între rudele în linie dreaptă, precum și între frați și surori sunt aplicabile și în cazul adopției. (3) Obligația de întreținere există între foștii soți, în condițiile prevăzute de lege”
- Potrivit art. 513 Cod civil, ”Obligația de întreținere există numai între persoanele prevăzute de lege. Ea se datorează numai dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege”. Reglementările vizând obligația legală de întreținere au caracter imperativ, determinat de scopul urmărit de legiuitor, și anume un scop de ocrotire.
- Obligația de întreținere constituie, în principiu, o obligație personală. Potrivit art. 514 alin. (1) și (2) Cod civil, ”obligația de întreținere are caracter personal. Ea se stinge prin moartea debitorului sau a creditorului obligației de întreținere, dacă prin lege nu se prevede altfel”.
Prin excepție de la regula enunțată, potrivit art. 518 alin. (1) Cod civil, moștenitorii persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținere fără a avea obligația legală sunt ținuți, în măsura valorii bunurilor moștenite, să continue întreținerea, dacă părinții minorului au murit, sunt dispăruți sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreținut este minor.
3. Obligația legală de întreținere constituie o obligație incesibilă. Potrivit art. 514 alin. (3) Cod civil, ”Dreptul la întreținere nu poate fi cedat și nu poate fi urmărit decât în condițiile prevăzute de lege”. În alte cuvinte, dreptul la întreținere nu poate fi cedat pe cale convențională, neputând face obiectul unei cesiuni de creanță. Obligația legală de întreținere este incesibilă atât activ, cât și pasiv.
4. Obligația legală de întreținere este o obligație insesizabilă. Potrivit art. 514 alin. (3) Cod civil, ”Dreptul la întreținere nu poate fi cedat și nu poate fi urmărit decât în condițiile prevăzute de lege”. În aceste sens, trebuie avute în vedere limitele urmăririi veniturilor bănești, potrivit art. 729 alin. (1)-(3) Cod procedură civilă.
5. La obligația de întreținere nu se poate renunța. Potrivit art. 515 Cod civil, Nimeni nu poate renunța pentru viitor la dreptul său la întreținere”. Inadmisibilitatea renunțării la întreținere rezultă din caracterul legal și intuitu personae al dreptului la întreținere. Fiind o măsură de protecție a unor persoane aflate în nevoie, normele juridice care reglementează obligația de întreținere au un caracter imperativ. Urmare acestui caracter, o persoană nu poate renunța la dreptul la întreținere „pentru viitor”, nefiind admisibile nici o renunțare generală și nici renunțarea în raport cu o anumită persoană față de care ar avea vocația legală de a cere întreținerea.
6. Obligația de întreținere reprezintă o obligație cu executare succesivă. Aceasta înseamnă că pensia de întreținere va avea caracter variabil, putând fi indexată periodic în raport de rata inflației. Potrivit art. 529 Cod civil, ”Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti”. Așadar, caracterul variabil se referă atât la nevoile beneficiarului întreținerii, acestea schimbându-se în timp, cât și la posibilitățile financiare ale debitorului obligației, acestea la rândul lor putând să cunoască modificări. În ipoteza executării obligației legale de întreținere sub forma plății periodice a unei sume de bani, aceasta poate fi indexată în raport de evoluția ratei inflației. Potrivit art. 531 alin. (2) Cod civil, ”Pensia de întreținere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației”.
Potrivit art. 516 Cod civil, ”Obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, între fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege”
O primă categorie de persoane între care există obligația de întreținere este reprezentată de obligația de întreținere între soți, ce își are temeiul în sentimentele de prietenie și afecțiune reciprocă dintre ei, în solidaritatea ce trebuie să caracterizeze raporturile dintre aceștia. Pentru ca această obligație să existe, e necesar ca persoanele respective să fie căsătorite, adică să existe o căsătorie încheiată cu respectarea condițiilor legale. Nu are relevanță din acest punct de vedere care este regimul matrimonial concret ales de soți, obligația subzistând indiferent care este regimul matrimonial aplicabil. Obligația de întreținere există pe toată durata căsătoriei, inclusiv în perioada divorțului iar aceasta va înceta la momentul desfacerii căsătoriei, indiferent dacă divorțul are loc prin procedura judiciară sau pe cale administrativă.
Potrivit art. 526 Cod civil, ”Nu poate pretinde întreținere acela care s-a făcut vinovat față de cel obligat la întreținere de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri, precum și faptul că acela care se află în stare de nevoie din culpa sa poate cere numai întreținerea de strictă necesitate”.
Dispozițiile anterior menționate privind obligația de întreținere între rudele în linie dreaptă, precum și între frați și surori sunt aplicabile și în cazul adopției.
Obligația de întreținere există între foștii soți, în condițiile prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 516 alin. (3) Cod civil, ”Obligația de întreținere există între foștii soți, în condițiile prevăzute de lege”. De asemenea, conform prevederilor art. 389 alin. (2) Cod civil, ”Soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întreținere și atunci când incapacitatea se ivește în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria”. În ceea ce privește incapacitatea de muncă survenită înainte de căsătorie ori în timpul acesteia, este indiferent dacă soțul a avut sau nu cunoștință, legea nedistingând în acest sens. Aceste dispoziții se aplică și în ipoteza căsătoriei putative. De asemenea, potrivit art. 389 alin. (4) Cod civil, ”Când divorțul este pronunțat din culpa exclusivă a unuia dintre soți, acesta nu beneficiază de dreptul la întreținere decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei”.
Potrivit art. 519 lit. a) Cod civil, ”Soții și foștii soți își datorează întreținere înaintea celorlalți obligați”.
Cu privire la situația în care adopția este desfăcută, între adoptatul față de care a fost desfăcută adopția și rudele sale firești renaște rudenia și implicit există obligația legală de întreținere. Potrivit art. 520 Cod civil, ”După încetarea adopției, adoptatul poate cere întreținere numai de la rudele sale firești sau, după caz, de la soțul său”.
O a doua categorie de persoane între care există obligația de întreținere este reprezentată de rudele în linie dreaptă. Ca regulă generală, este vizată întreținerea ce poate lua naștere între părinți și copiii lor, între nepoți și bunici, între străbunici și strănepoți etc.
Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (1) Cod civil, ”Soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț este obligat să presteze întreținere copilului cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinții săi firești au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie”. Este de observat că în acest caz obligația de întreținere nu are la bază legătura de rudenie în linie dreaptă. Potrivit art. 517 alin. (2) Cod civil, ”La rândul său, copilul poate fi obligat să dea întreținere celui care l-a întreținut astfel timp de 10 ani”.
A treia categorie de persoane între care există obligația de întreținere este reprezentată de frați și surori. Obligația subzistă indiferent dacă aceștia provin din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție.
În ceea ce privește ordinea în care se datorează întreținerea, este de menționat că potrivit art. 519 Cod civil, ”Întreținerea se datorează în ordinea următoare:
a) soții și foștii soți își datorează întreținere înaintea celorlalți obligați;
b) descendentul este obligat la întreținere înaintea ascendentului, iar dacă sunt mai mulți descendenți sau mai mulți ascendenți, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat;
c) frații și surorile își datorează întreținere după părinți, însă înaintea bunicilor.”