Ordinul nr. 1/2.293/2022 emis de Ministerul Sănătății privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare, în urma producerii accidentelor de vehicule, pe baza punctajului traumatologic stabilit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti

În baza ordinului menționat mai sus, Ministerul Sănătății a stabilit modul în care se calculează de-acum punctajul traumatologic în cazul vătămării integrității corporale sau a sănătății persoanelor, atunci când sunt implicate într-un accident rutier, care se folosește pentru stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă.

Calculul punctajului traumatologic se face la cererea persoanei prejudiciate, a asigurătorului sau a unor autorități, de către medici experți evaluatori, prin examinarea clinică a celor ce au avut de suferit de pe urma unui accident rutier.

Potrivit legislației, în cazul accidentelor rutiere cu victime, stabilirea despăgubirii pentru acestea se face atât pe cale amiabilă, cât și pe cale judecătorească.

Astfel, scopul principal al Ordinului MS 2.293/2022, este stabilirea punctajul traumatologic în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății persoanelor în urma producerii accidentelor auto.

Conform prevederilor art.  alin. (1) din Ordin, ”În cazul vătămării sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanelor, calculul punctajului traumatologic se realizează contra cost la cererea persoanei prejudiciate, a asigurătorului RCA, a BAAR sau Fondului de Garantare a Asiguraţilor, denumit în continuare FGA, de către medici experţi evaluatori.

Medicii experți evaluatori sunt, de fapt, medici specialiști sau primari de medicină legală, medici specialiști sau primari de expertiză medicală a capacității de muncă sau medicii care au absolvit cursul postuniversitar de „Evaluare prejudiciu corporal în cazul unor traumatisme asociate incidentelor de trafic rutier” (art.  alin. (2)).

Pentru calculul punctajului traumatologic, victimele vor fi examinate clinic, în cadrul evaluării fiind verificate acuzele prezentate, documentele doveditoare și identificate aspectele clinice și paraclinice, morfologice și funcționale care au legătură cu accidentul rutier.

Severitatea leziunilor traumatice va fi stabilită ținând cont de trei parametri distincți:

– leziunea traumatică inițială;

– complicațiile post-traumatice – acele complicații imediate și/ sau acute sau cronice care beneficiază de recuperare terapeutică;

– consecințele post-traumatice permanente – acele complicații cu caracter permanent care nu se mai pot vindeca și care pot genera consecințe posttraumatice severe sau invaliditate.

Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor, se stabilesc pe baza punctajului traumatologic prevăzut în ordin, prin însumarea punctelor corespunzătoare traumatismelor.

Potrivit Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori de deces rezultate în urma unui accident de vehicule, stabilirea despăgubirii se realizează atât pe cale amiabilă, cât și pe cale judecătorească. Aceeași lege stabilește, totodată, că valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe țară de la data producerii accidentului, iar despăgubirile se pot ajusta în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte. Salariul minim este în prezent 2.550 lei.

Share your thoughts

You cannot copy content of this page