Termenul de acceptare a succesiunii / moștenirii

Conform prevederilor art. 1103 alin. (1) Cod civil, ”Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.”

De asemenea, alin. (2) al aceluași articol prevede că: ”Termenul de opţiune curge: a) de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii; b) de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată; c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii; d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.”

Termenul de 1 an prevăzut de art. 1103 alin. (1) Cod civil, în care moștenitorii pot accepta moștenirea, se numește termen de opțiune succesorală și reprezintă practic intervalul de timp în care moștenitorii de drept pot decide dacă acceptă succesiunea sau renunță la ea.

Acceptarea moștenirii constă în actul sau faptul juridic unilateral săvârșit de un succesibil prin care își consolidează necondiționat calitatea de moștenitor, definitivând transmisiunea succesorală care a operat la data deschiderii moștenirii.

            Prin acceptarea moștenirii, succesibilul nu dobândește niciun drept, ci consolidează numai dobândirea care s-a produs de plin drept (ope legis) de la data deschiderii moștenirii și pierde posibilitatea de a renunța la ea.

Acceptarea moștenirii poate fi de două feluri:

• acceptarea voluntară – ce rezultă din manifestarea expresă sau tacită de voință a succesibilului;

• acceptarea forțată – prevăzută de lege ca sancțiune pentru săvârșirea unor fapte voluntare de către succesibil.

I. Acceptarea voluntară

a. Acceptarea voluntară expresă

Conform art. 1108 alin. 2 Cod civil, „Acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.”

Rezultă că acceptarea voluntară expresă trebuie să îndeplinească două condiții:

                        – voința succesibilului de a accepta expres moștenirea trebuie să fie manifestată în formă scrisă, autentică sau sub semnătură privată;

                        – pentru ca înscrisul să valoreze acceptare expresă, din conținutul lui trebuie să rezulte că succesibilul și-a însușit în mod neechivoc calitatea de moștenitor.

În situația în care acceptarea este făcută printr-un înscris autentic, declarația de acceptare se va înscrie în RNNEOS, în format electronic, potrivit legii.

Acceptarea expresă poate îmbrăca și forma unor acte adresate instanței pentru rezolvarea unor probleme în legătură cu moștenirea în cauză sau a unei cereri adresate unui birou notarial ori forma unei declarații date la consiliul local prin care se indică compunerea masei succesorale și calitatea de moștenitor, în vederea depunerii înscrisului la biroul notarial competent pentru dezbaterea succesiunii.

Înscrisul trebuie să fie redactat cu respectarea regulilor de capacitate și în termenul de opțiune succesorală.

Acceptarea expresă a succesiunii poate fi făcută și prin reprezentant (respectiv cu încuviințarea lui și a instanței de tutelă), inclusiv printr-un mandatar împuternicit, în formă scrisă. Mandatarul astfel împuternicit trebuie să accepte în scris succesiunea în cadrul termenului de opțiune și înainte de încetarea efectelor mandatului. În caz de deces al mandantului, mandatarul poate accepta moștenirea, întrucât întârzierea ar putea provoca pagube moștenitorului succesibilului-mandant.

b. Acceptarea voluntară tacită

Conform prevederilor art. 1108 alin. 3 Cod civil, „Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moştenitor.”

Rezultă că acceptarea voluntară tacită trebuie să îndeplinească două condiții:

• voința succesibilului de a accepta moștenirea;

• conduita lui (actele sau faptele săvârșite) din care să rezulte indirect intenția de a accepta moștenirea.

Acceptarea tacită poate fi făcută și prin reprezentant, inclusiv printr-un mandatar convențional împuternicit special să facă acte de acceptare tacită a moștenirii.

Acceptarea tacită poate fi făcută și printr-un gestionar de afaceri, dacă succesibilul ratifică în termenul de opțiune gestiunea, prefăcând-o într-un mandat.

Întrucât legea nu distinge, acceptarea poate fi tacită nu numai în cazul moștenirii legale, dar și în cazul celei testamentare. Este însă necesar ca legatarul să acționeze invocând această calitate, aducând la cunoștința celor interesați testamentul din care rezultă vocația lor la moștenire.

Actele de acceptare tacită pot fi făcute nu numai de legatarul universal sau cu titlu universal, cât și de legatarul cu titlu particular. Dacă legatul cu titlu particular este cu sarcină, din momentul acceptării sale tacite legatarul este obligat să execute sarcina.

II. Acceptarea forțată a moștenirii – prevăzută de lege ca sancțiune pentru săvârșirea unor fapte voluntare de către succesibil .

Potrivit art. 1119 alin. 1 Cod civil, „Succesibilul care, cu rea-credinţă, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului ori reducţiunii este considerat că a acceptat moştenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse şi, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă donaţia ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat.”

Acceptarea forțată a moștenirii este impusă de lege.

Ca natură juridică, sustragerea sau ascunderea de bunuri nu se analizează ca variantă de acceptare tacită a moștenirii, ci ca fapte juridice ilicite, deci delicte civile. Iar sancțiunea, constând în efectele speciale care se produc în urma săvârșirii acestor fapte, reprezintă pedeapsă civilă.

Acceptarea moștenirii consolidează transmisiunea moștenirii realizată de plin drept la data decesului, fără deosebire după cum acceptarea este voluntară (expresă sau tacită) ori forțată, este chemată de succesibilul chemat în primul rând la moștenire sau de către succesibilul subsecvent, ori este exprimată în mod direct sau ca urmare a revocării renunțării potrivit art. 1123 Cod civil.

În toate cazurile, ca urmare a acceptării, transmisiunea moștenirii – care a operat cu titlu ope legis din momentul deschiderii moștenirii – se consolidează, devenind definitivă, indiferent de momentul în care se produce acceptarea (în cadrul termenului de opțiune succesorală) și se produce retroactiv, începând cu data deschiderii succesiunii.

Prin efectul acceptării se stinge definitiv dreptul de opțiune al succesibilului; el decade din dreptul de a renunța la succesiune.