Codul civil: Despre Testamentul autentic
Potrivit art. 1043 Cod civil, „Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii.”
Pe lângă notarii publici, mai pot autentifica testamente și reprezentanții diplomatici ai României. Astfel, potrivit art. 18 din Legea 36/1995, activitatea notarială a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României se desfăşoară pe baza legii române şi a înţelegerilor internaţionale la care România este parte, precum şi potrivit uzanţelor internaţionale. La cererea persoanelor fizice având cetăţenia română, precum şi a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au competența ca, printre altele, să autentifice înscrisuri (inclusiv testamente) și să elibereze duplicate după actele notariale pe care le-au întocmit. Testamentul se poate autentifica la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum şi la bordul navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc care se află staţionate în raza de activitate a acestor organe, precum şi la domiciliul cetăţeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în convenţiile internaţionale la care România şi statul de reşedinţă sunt părţi sau legea locală nu se opune.
Testamentul autentic prezintă avantajul că în această formă pot testa și persoanele care nu știu să scrie și să citească sau persoanele care, din cauza infirmității, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna.
Actul de autentificare are autoritate publică, iar conținutul actului este verificat de notar pentru a nu cuprinde clauze contrare legii și bunelor moravuri, ori clauze neclare. În toate cazurile, testamentul se bucură de forța probantă a actelor autentice și, ca atare, sarcina dovezii revine celui care îl contestă.
Testamentul autentic prezintă avantajul și că se întocmește într-un singur exemplar original care se păstrează în arhiva notarului public, iar părțile vor primi un duplicat de pe actul original, care are forța probantă prevăzută de lege ca și originalul actului.
Testamentul autentic prezintă inconvenientul că presupune anumite cheltuieli și necesită pierdere de timp pentru îndeplinirea formalităților de autentificare. De asemenea, nu asigură secretul dispozițiilor de ultimă voință. În realitate, acest inconvenient este aproape inexistent deoarece testatorul poate alege pentru autentificare orice notar public din țară, iar notarul și personalul biroului notarial au obligația să păstreze secretul profesional în condițiile Legii 36/1995.
În cuprinsul testamentului se va face mențiune expresă că actul reprezintă ultima voință a testatorului și că acesta a fost redactat cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 1.044 Codul civil ((1) Testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului, care se îngrijeşte de scrierea actului şi apoi i-l citeşte sau, după caz, i-l dă să îl citească, menţionându-se expres îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi citit de către notar. (2) După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voinţă. (3) Testamentul este apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notar).
În cazul în care testatorul, din cauza unei infirmități, a bolii sau a altor cauze, nu poate semna actul, va dicta notarului public conținutul testamentului, va preciza că este actul său de ultimă voință, notarul urmând să redacteze și să editeze testamentul. La îndeplinirea acestei proceduri vor fi prezenți 2 martori. Dacă testatorul declară că nu știe să semneze sau nu poate să semneze, notarul public va face în încheierea de autentificare mențiunea expresă a declarației sale, precum și cauza care l-a împiedicat să semneze. Mențiunea făcută de notar și citirea acesteia testatorului împreună cu semnăturile martorilor suplinesc semnătura testatorului. Testamentul va fi semnat și de către martori.
Ori de câte ori testatorul nu va putea semna, la întocmirea și autentificarea testamentului vor fi prezenți 2 martori-asistenți, știutori de carte. Martorii vor semna înscrisul alături de testator și vor fi identificați în încheierea de autentificare, cu mențiunea justificării prezenței lor și a faptului că sunt martori-asistenți. Martorii trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Codul de procedura civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea 36/1995 (Nu poate fi martor-asistent persoana care: a) nu a împlinit 18 ani; b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar; c) din cauza unei deficiențe psihice sau fizice nu este aptă; d) este neștiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna).
În situațiile speciale, când notarul public ia declarația de voință surdului, mutului sau surdomutului în imposibilitate de a scrie, aceasta se face prin interpret, dar tot în prezența a 2 martori. În cazul persoanei nevăzătoare, notarul public îi va citi actul înainte de a-i lua consimțământul. După dictare, notarul public se îngrijește de redactarea testamentului utilizând terminologia juridică corespunzătoare.
Având în vedere caracterul esențialmente personal al testamentului, testatorul nu poate fi reprezentat la autentificare, fiind necesar ca el să fie prezent fie la sediul notarului public, fie în afara sediului (domiciliu, spital, etc), dacă din motive temeinice este împiedicat să se prezinte la sediul notarului public.
Testamentul autentificat în condițiile legii face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările personale ale agentului instrumentator făcute prin propriile sale simțuri în limita atribuțiilor sale conferite de lege și menționate în încheierea de autentificare, cum ar fi: faptul prezentării testatorului și a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum și identificarea acestora; locul și data încheierii actului; exteriorizarea consimțământului; semnarea testamentului de către testator.
Dacă testatorul a instituit un legatar universal printr-un testament autentic, la dezbaterea succesorală se citează, în afară de legatar, numai moștenitorii rezervatari, dacă există. Aceasta nu înseamnă că moștenitorii nerezervatari nu ar putea ataca testamentul autentic prin procedura înscrierii în fals, respectiv prin acțiunea în anulare (de exemplu pentru lipsa de discernământ a testatorului sau pentru vicii de consimțământ, etc., ce pot fi dovedite potrivit dreptului comun prin orice mijloc de probă).
Conform art. 1046 Cod civil, „În scop de informare a persoanelor care justifică existenţa unui interes legitim, notarul care autentifică testamentul are obligaţia să îl înscrie, de îndată, în Registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii. Informaţii cu privire la existenţa unui testament se pot da numai după decesul testatorului.”
