Tutela minorului

În sens larg, prin tutela minorului, ca instituţie juridică, se înţelege ansamblul dispoziţiilor legale care reglementează ocrotirea unui minor lipsit de ocrotirea părintească, de către o persoană însărcinată cu funcţia de tutore de către instanţa de tutelă, în scopul exercitării de către acesta a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti faţă de minor.

În literatura juridică, tutela a mai fost definită ca fiind „o sarcină gratuită şi obligatorie, în virtutea căreia o anumită persoană, denumită tutore, este chemată a exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de un copil minor, ai cărui părinţi sunt decedaţi ori în imposibilitate permanentă de a-şi exercita atribuţiile”.

Tutela este reglementată în Titlul III, Capitolul II, art. 110-163 Cod civil. Tutela minorului este o măsură alternativă de protecţie a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotire părintească. Dispoziţii referitoare la tutelă găsim şi în Legea nr. 272/2004 cu privire la protecţia drepturilor copilului.

Scopul tutelei este acela de a suplini lipsa părinţilor, de a crea posibilitatea îndeplinirii faţă de minor a atribuţiilor acestora, creând în jurul său un climat familial, adecvat formării şi dezvoltării personalităţii lui fizice şi morale.

Tutela se instituie, potrivit dispoziţiilor art. 110 Cod civil atunci când:

a) ambii părinţi sunt morţi;

b) ambii părinţi sunt necunoscuţi;

c) ambii părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti;

d) ambii părinţi sunt puşi sub interdicţie;

e) ambii părinţi sunt dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele.

Persoanele obligate să înştiinţeze instanţa de tutelă că un copil este lipsit de ocrotire părintească sunt, potrivit art. 111 Cod civil, următoarele:

a) persoanele apropriate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul;

b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale;

c) instanţele judecătoreşti, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti;

d) organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.

Tutela este o sarcină personală. Cu toate acestea, instanţa de tutelă, cu avizul Consiliului de familie, poate să decidă ca administrarea patrimoniului minorului ori doar a unei părţi a acestuia să fie încredinţată, potrivit legii, unei persoane fizice sau persoane juridice specializate.

De asemenea, tutela este o sarcină gratuită. Cu toate acestea, tutorele poate fi îndreptăţit, pe perioada exercitării sarcinilor tutelei, la o remuneraţie, al cărei cuantum va fi stabilit de instanta de tutelă, cu avizul consiliului de familie, ţinând seama de munca depusă în administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din veniturile produse de bunurile minorului. Acest cuantum al remuneraţiei va putea fi modificat sau suprimat de către instanţa de tutelă, cu avizul consiliului de familie, potrivit împrejurărilor.

Poate fi tutore: o persoană fizică, sau soțul și soția, împreună, dacă nu se află într-una din următoarele situații:

– este minor, persoană pusă sub interdicție judecătorească sau pus sub curatelă;

– este decăzut din drepturile părintești sau declarat incapabil de a fi tutore;

– i s-a restrâns exercițiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, sau are rele purtări reținute ca atare de către o instanță judecătorească;

– a fost îndepărtat din exercitarea unei tutele în condițiile art. 158 Cod civil (întrucât a săvârșit un abuz, o neglijență gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, precum și dacă nu și-a îndeplinit în mod corespunzător sarcina);

– se află în stare de insolvabilitate;

– din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului nu ar putea îndeplini sarcina tutelei;

– este înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morții, autoritatea părintească.

Poate face desemnarea tutorelui:

– pentru minor, părintele său care nu este pus sub interdicție și nu este decăzut din drepturile părintești în momentul morții (art. 114 Cod civil), în caz contrar desemnarea fiind lipsită de efecte;

– orice persoană care are capacitatea deplină de exercițiu poate desemna persoana care urmează să îi fie numită tutore pentru a se îngriji de persoana și de bunurile sale, în cazul în care ar fi pusă sub interdicție judecătorească (art. 166 Cod civil).

Tutorele poate fi desemnat:

– prin act unilateral, prin contract de mandat încheiat în formă autentică sau prin testament.

– desemnarea astfel făcută va putea fi revocată oricând de către părinte, chiar printr-un act sub semnătură privată.

– înscrisul prin care desemnarea a fost revocată se publică în Registrul național notarial prevăzut de art. 1046 Cod civil sau de art. 2033, după caz.

  Numirea tutorelui minorului de către instanţa de tutelă (art. 118 Cod civil) se face în Camera de consiliu, prin încheiere definitivă. Ascultarea minorului care a împlinit 10 ani este obligatorie. Dacă există un tutore desemnat, instanța de tutelă are obligația să verifice la registrele prevăzute de art. 1046 și 2033 Cod civil dacă persoana desemnată pentru a fi numită tutore nu a fost revocată. Dacă au fost desemnate mai multe persoane pentru a fi numite tutore, fără vreo preferință, ori există mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei minorului în stare să îndeplinească sarcinile tutelei și care își exprimă dorința de a fi tutore, instanța va hotărî ținând seama de condițiile lor materiale, precum și de garanțiile morale necesare dezvoltării armonioase a minorului. În lipsa unui tutore desemnat, este consultat şi Consiliul de familie, dacă a fost constituit.

Dacă în situația de a fi protejați prin tutelă se află mai mulți minori care sunt frați sau surori, se numește, de regulă, un singur tutore. Instanța poate dispune, din oficiu sau la cererea Consiliului de familie, ca tutorele să dea garanții reale sau personale, dacă interesele minorului o cer; Încheierea se comunică în scris tutorelui şi se afişează la sediul instanţei de tutelă şi la Primăria domiciliului minorului. Între timp, instanţa de tutelă poate lua măsuri provizorii cerute de interesele minorului, putând chiar să numească un curator special.

Consiliul de familie se constituie şi funcţionează în condiţiile art. 124 – 132 Cod civil și este compus din 3 rude sau afini, sau alte persoane care au avut legături de prietenie cu părinții minorului sau care manifestă interes pentru situația acestuia. Soțul și soția nu pot fi, împreună, membri ai aceluiași Consiliu de familie. În aceleași condiții, instanța de tutelă numește și 2 supleanți. Tutorele nu poate fi membru în Consiliul de familie.

Tutorele poate cere să fie înlocuit în condiţiile existenţei unei situaţii dintre cele prevăzute de art. 120 Cod civil. În acest caz, instanţa de tutelă va hotărî de urgenţă. Până la soluţionarea cererii de înlocuire, tutorele este obligat să îşi continue exercitarea atribuţiilor.

Domiciliul minorului este la tutore. Instanţa de tutelă poate încuviinţa minorului să aibă şi o reşedinţă şi, dacă a împlinit 14 ani, să îşi schimbe felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale. Aceste măsuri se iau cu ascultarea obligatorie a minorului, dacă a împlinit 10 ani (art. 139 Cod civil).

Instanța de tutelă va efectua un control efectiv și continuu asupra modului în care tutorele și consiliul de familie își îndeplinesc atribuțiile cu privire la minor și bunurile acestuia.

În îndeplinirea activității de control, instanța de tutelă va putea cere colaborarea autorităților administrației publice, a instituțiilor și serviciilor publice specializate pentru protecția copilului sau a instituțiilor de ocrotire, după caz.

Tutorele este dator să prezinte anual instanței de tutelă o dare de seamă despre modul cum s-a îngrijit de minor, precum și despre administrarea bunurilor acestuia în termen de 30 de zile de la sfârșitul anului calendaristic. Dacă averea minorului este de mică însemnătate, instanța de tutelă poate să autorizeze ca darea de seamă privind administrarea bunurilor minorului să se facă pe termene mai lungi, care nu vor depăși însă 3 ani. În afară de darea de seamă anuală, tutorele este obligat, la cererea instanței de tutelă, să dea oricând dări de seamă despre felul cum s-a îngrijit de minor, precum și despre administrarea bunurilor acestuia.

Tutela încetează în cazul în care nu se mai menține situația care a dus la instituirea tutelei, precum și în cazul morții minorului.

La încetarea din orice cauză a tutelei, tutorele sau, după caz, moștenitorii acestuia sunt datori ca, în termen de cel mult 30 de zile, să prezinte instanței de tutelă o dare de seamă generală. Tutorele are aceeași îndatorire și în caz de îndepărtare de la tutelă.

Dacă funcția tutorelui încetează prin moartea acestuia, darea de seamă generală va fi întocmită de moștenitorii săi majori sau, în caz de incapacitate a tuturor moștenitorilor, de reprezentantul lor legal, în termen de cel mult 30 de zile de la data acceptării moștenirii sau, după caz, de la data solicitării de către instanța de tutelă. În cazul în care nu există moștenitori ori aceștia sunt în imposibilitate de a acționa, darea de seamă generală va fi întocmită de către un curator special, numit de instanța de tutelă, în termenul stabilit de aceasta.