Începutul și sfârșitul capacității de folosință a persoanei fizice
- Începutul capacității de folosință (regulă; excepție)
Conform art. 35 Cod civil, „Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.”
Data nașterii reprezintă data începutului capacității de folosință, conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954.
Data nașterii reprezintă regula și se dovedește în cele mai multe cazuri, cu actul de stare civilă care este „certificatul de naștere” eliberat în condițiile legii, care are o rubrică speciala consacrata acestui aspect: data nașterii (an, lună, zi), indiferent că înregistrarea este în termen ori tardivă.
Termenul pentru declararea și înregistrarea nașterii copilului născut viu și viabil este de 15 zile de la data nașterii. Orice declarare a nașterii care a depășit 15 zile este considerată tardivă. Dacă declararea s-a făcut după 15 zile, dar înainte de a se împlini termenul de 1 an, înregistrarea nașterii se poate face numai cu aprobarea primarului.
În ipoteza în care declararea tardivă a nașterii se face după termenul de 1 an, întocmirea actului de naștere se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Pentru copilul născut mort, nașterea trebuie înregistrată și declarată în termen de 3 zile, iar pentru copilul născut viu, dar decedat înăuntrul celor 15 zile, în 24 de ore de la data decesului.
Au obligația de a face declarația de naștere părinții (tatăl în primul rând), iar dacă aceștia nu o pot face, această obligație revine medicului ori persoanelor care au asistat la naștere sau personalului din unitatea sanitară, rudelor, vecinilor care au luat cunoștință de naștere.
Excepția dobândirii capacității de folosință de la data concepțiunii:
Conform art. 36 Cod civil, „Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu. Dispoziţiile art. 412 Cod civil referitoare la timpul legal al concepţiunii sunt aplicabile.”
Conform art. 412 Cod civil, „(1) Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii. El se calculează zi cu zi. (2) Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.”
Momentul dobândirii capacității de folosință anticipată este momentul concepției.
Pentru ca această reglementare să se poată aplica, trebuie întrunite cumulativ două condiții:
a. să fie vorba de dobândirea de către copil a unor drepturi și nu de asumarea unor obligații;
b. copilul să se nască viu; legea nu cere ca copilul să fie și viabil.
Copilul dobândește dreptul, iar nu obligația de a moșteni; astfel acesta va primi bunuri și drepturi în cazul în care valoarea activului întrece valoarea pasivului , fie nu va primi nimic dacă valoarea pasivului depășește valoarea activului.
În nici un caz copilul nu-și va asuma vreo obligație de care să răspundă cu propriul patrimoniu.
În cazul în care copilul s-a născut viu, este suficient ca el să trăiască și numai câteva clipe. El este considerat că s-a născut viu dacă a respirat măcar o dată. Proba aceasta se face prin dovada aerului în plămâni – proba docimaziei, dar și prin alte probe medico-legale.
Cu privire la capacitatea succesorala a persoanei fizice, art. 957 Cod civil prevede că, „O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii.”
2. Sfârșitul capacității de folosință
Capacitatea de folosință înceteaza la moartea persoanei, conform dispozițiilor art. 35 Cod civil.
Legea are în vedere două situații, și anume:
- moartea constatată fizic, direct prin examinarea cadavrului uman;
- ipoteza persoanei dispărute, caz în care moartea nu poate fi constatată fizic, direct, fiind necesară declararea judecătorească a morții.
În cazul morții fizic constatate, data morții este cea înscrisă în actul medical constatator al decesului, iar în ipoteza morții declarate judecătorești data morții rezultă din hotărârea judecătorească declarativă de moarte, definitivă și irevocabilă, în cuprinsul căreia se menționează care este data morții persoanei.
