Curtea Constituțională a decis invalidarea unor prevederi ale Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Astfel, Curtea Constituțională a României a identificat două probleme de constituționalitate ale acestui act normativ, declarându-le neconstituționale, astfel:
Prima problemă se referă la prevederea din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și care a fost introdusă prin Legea 233/2018, respectiv ”prevederile art.14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, introduse prin Legea nr. 233/2018, ulterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2017, echivalează cu păstrarea în fondul activ al legislației a unei soluții legislative constatate în precedent ca fiind neconstituțională. Or, adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curții Constituționale, prin care se tinde la păstrarea soluțiilor legislative afectate de vicii de neconstituționalitate, încalcă Legea fundamentală”.
A doua problemă se referă la prevederile art. 11 alin. (6) indice 1, (6) indice 3 și art. (6) indice 8, art. (6) indice 10 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, prevederi care, conform dispozițiilor Curții, creează instabilitate în circuitul civil și lasă la dispoziția unilaterală a statului nașterea unui raport juridic civil, cu consecințe directe asupra patrimoniului persoanelor fizice sau juridice.
În esență, Curtea a reținut că transferul dreptului de proprietate din patrimoniul expropriatorului în cel al expropriatului, în cazul renunțării expropriatorului la unele imobile afectate inițial de lucrarea de interes public, și care se produce de drept, la data emiterii deciziei de restituire de către expropriator, în mod unilateral, și care impune în situația încasărilor despăgubirilor, inclusiv obligația de restituire a sumelor plătite, constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale referitoare la principiul securității juridice și dreptul de proprietate privată întrucât echivalează cu o expropriere sui generis, în lipsa unei cauze de utilitate publică și fără îndeplinirea acordul părților, sau, în lipsa acestui acord, fără pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să valideze îndeplinirea condițiilor legale ale acestei operațiuni juridice.
Curtea a mai reținut că obligația expropriatului de redobândire a imobilului care nu mai este afectat de lucrarea de interes public național, regional, județean, interjudețean sau local, precum și de restituire a sumelor primite cu titlu de despăgubire poate pune destinatarii normelor legale criticate în imposibilitatea de a răspunde noilor cerințe legislative, în situația în care au valorificat deja sumele primite cu titlu de despăgubire, cu consecința nașterii unor drepturi patrimoniale ale expropriatorilor. În concluzie, normele criticate încalcă principiul stabilității raporturilor juridice reglementat de art.1 alin.(5), introduce insecuritate în circuitul civil și lasă la dispoziția unilaterală a statului sau a unității administrativ-teritoriale nașterea unui raport juridic civil, cu consecințe directe asupra patrimoniului unei persoanei fizice sau juridice, fiind afectate si dispozițiile cuprinse în art.44 alin.(1) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate privată.