Fideiusiunea. Beneficiul de discuțiune și beneficiul de diviziune
Sunt des întâlnite în practică situațiile în care o persoană se obligă, alături de împrumutatul din contractul de credit, ca, în situația în care persoana împrumutată nu respectă obligația de rambursare a creditului, să restituie împrumutul.
Garantarea unui împrumut se poate realiza însă sub mai multe forme, fiecare dintre acestea având limite diferite ale răspunderii garantului.
Codul civil reglementează, în Capitolele X și XI, două tipuri mari de garanții: garanțiile personale, dintre care cea mai întâlnită este fidejusiunea, și garanțiile reale, dintre cele mai utilizate fiind ipotecile.
O uzanță des întâlnită în activitatea curentă a instituțiilor de credit este aceea de a preformula obligațiile garantului într-o manieră contradictorie, total defavorabilă celui care se obliga alături de sau pentru debitorul principal – împrumutatul.
Fideiusiunea este în general o obligație accesorie, astfel că fideiusorul se bucură de discuțiune, având dreptul de a solicita creditorului să urmărească mai întâi pe debitorul principal. Beneficiul de discuțiune este mijlocul de apărare recunoscut de lege fideiusorului convențional sau legal de a solicita creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal.
În doctrină, beneficiul de discuțiune a fost definit ca fiind mijlocul de apărare facultativ al fideiusorului convențional sau legal, de a cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, urmărind exonerarea sa totală sau parțială de la executarea obligație de garanție.
Beneficiul de discuțiune este reglementat la art. 2294 și urm. din Codul Civil și reprezintă facultatea fideiusorului de a solicita creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal.
El reprezintă un mijloc de apărare al fideiusorului față de creditor.
Potrivit legii, creditorul nu are obligația de a urmări mai întâi debitorul principal, astfel încât el se poate îndrepta mai întâi asupra fideiusorului, iar acesta din urmă, pentru a se apăra, poate invoca beneficiul de discuțiune și solicita creditorului să îl urmărească mai întâi pe debitor.
În cadrul unui proces civil, beneficiul de discuțiune este o apărare de fond. El nu trebuie confundat cu beneficiul de diviziune.
Pentru a se putea invoca cu succes beneficiul de discuțiune, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiții, astfel:
1. Fideiusorul să nu fi renunțat anterior la acest beneficiu;
Legea permite în mod expres posibilitatea fideiusorului de a renunța la acest beneficiu. Renunțarea trebuie să fie expresă, ea nu poate fi prezumată; renunțarea la beneficiul discuțiunii trebuie să îmbrace forma scrisă, fie în cuprinsul contractului de fideiusiune cu ocazia încheierii acestuia, fie ulterior printr-un înscris asumat de fideiusor. Renunțarea la beneficiul discuțiunii nu trebuie confundată cu opțiunea fiseiusorului de a nu invoca această excepție atunci când creditorul se îndreaptă împotriva acestuia înainte de a urmării bunurile debitorului principal.
Dacă în prima situație fideiusorul a renunțat expres la acest beneficiu anterior situației de a fi urmărit de creditor și astfel nu mai are posibilitatea de a-l invoca, în ceea de-a doua situație fideiusorul nu a renunțat la beneficiu, însă, în momentul în care este urmărit de creditor, alege să nu își exercite dreptul de a-l invoca. Această din urmă manifestare de renunțare poate fi, evident, și tacită.
Dacă beneficiul a fost invocat într-un litigiu, efectul invocării acestui beneficiu este, astfel cum s-a spus în doctrină, „unul dilatoriu, el suspendă urmărirea fideiusorului până la momentul la care sunt cunoscute rezultatele urmăririi debitorului. Astfel, în cazul în care creanța este realizată, se stinge și obligația fideiusorului, ca o consecință a caracterului ei accesoriu. Atunci când urmărirea nu conduce la realizarea creanței sau bunurile urmărite nu acoperă decât în parte valoarea ei, urmărirea va continua împotriva fideiusorului, în limita în care dreptul creditorului a rămas neacoperit”.
2. Cel care invocă beneficiul trebuie să aibă calitatea de fideiusor convențional sau legal, acest beneficiu nefiind recunoscut fideiusorului judiciar;
Această condiție este prevăzută în mod expres de art. 2294 alin. (2) Cod civil. Această interdicție stabilită în sarcina fideiusorului judiciar privește nu doar imposibilitatea acestuia de a cere urmărirea bunurilor debitorului principal, ci si urmărirea bunurilor vreunui alt fideiusor.
3. Cel care invocă beneficiul să nu se fi obligat ca fideiusor solidar;
Această condiție reiese din cuprinsul art. 2300 Cod civil și este o consecință a incompatibilității acestui beneficiu cu calitatea de fideiusor solidar. Astfel, dacă fideiusorul s-a obligat solidar cu debitorul principal, pierde dreptul a de invoca beneficiul de discuțiune.
4. Beneficiul trebuie invocat înainte de judecarea fondului procesului;
Beneficiul de discuțiune nu poate fi invocat din oficiu de către judecător. Acest lucru rezultă din caracterul facultativ și de ordine privată al acestei excepții. Fideiusorul trebuie să invoce excepția beneficiului la discuțiune înainte de judecarea fondului însă în condițiile prevăzute de normele de procedură incidente. În acest sens, dispozițiile art. 201 alin. (1) prevăd că judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune prin rezoluție, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligația de a depune întâmpinare, în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată. Iar dispozițiile art. 208 alin. (2) prevăd că nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.
Așadar, dat fiind faptul că excepția beneficiului de discuțiune este o excepție de fond relativă, fideiusorul trebuie să o invoce prin întâmpinare, în termenul prevăzut de lege pentru depunerea acesteia sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, până la primul termen de judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a o invoca.
Când fideiusiunea (legală sau convențională) este titlu executoriu iar creditorul a solicitat executarea silită a fideiusorului, acesta va invoca beneficiul de discuțiune prin contestație la executare, formulată în termen de 15 zile la data la care a luat cunoștință de executarea pornită împotriva acestuia.
5. Fideiusorul trebuie să indice creditorului bunurile mobile sau imobile urmăribile ale debitorului;
Această cerință este prevăzută în mod expres de art. 2295 alin. (1) Cod civil și urmărește să îl protejeze pe creditor de un eventual demers inutil dacă debitorul este insolvabil.
6. Fideiusorul trebuie să avanseze creditorului sumele necesare urmării bunurilor, deoarece beneficiul de discuțiune produce efecte în beneficiul său.
Efectul invocării beneficiului de discuțiune este unul dilatoriu, el suspendă urmărirea fideiusorului până la momentul la care sunt cunoscute rezultatele urmării debitorului. Astfel, în cazul în care creanța este realizată, se stinge și obligația fideiusorului.
Atunci când urmărirea nu conduce la realizarea creanței sau bunurile urmărite nu acoperă decât în parte valoarea ei, urmărirea va continua împotriva fideiusorului, în limita în care dreptul creditorului a rămas neacoperit. În cazul în care în urma executării silite este creditorului a fost îndestulat, exonerarea fideiusorului are loc prin plata silită de către debitorul principal. Legiuitorul are în vedere și situația în care, urmare a suspendării obligației fideiusorului, creditorul întârzie urmărirea bunurilor urmăribile indicate cu ocazia invocării beneficiului de discuțiune.
Într-o atare situație, va răspunde pentru insolvabilitatea debitorului principal survenită după indicarea de către fideiusor a bunurilor urmăribile ale debitorului principal până la concurența valorii acestor bunuri. Astfel, dacă între momentul indicării de către fideiusor a bunurilor urmăribile ale debitorului și momentul demarării de către creditor a procedurilor judiciare, debitorul transferă sau pierde dreptul de proprietate asupra bunurilor respective și devine insolvabil, obligația fideiusorului se va stinge în limita valorii acestora.
Beneficiul de diviziune este reglementat de art. 2297 și urm. Cod Civil și reprezintă, așa cum s-a explicat în doctrină, „facultatea recunoscută cofideiusorului, în ipoteza existenței mai multor fideiusori ai aceluiași debitor, pentru aceeași datorie, de a solicita creditorului să își dividă acțiunea și să o reducă la partea fiecăruia”.
Pentru a nu se prejudicia creditorul, divizarea se poate realiza numai cu privire la fideiusorii solvabili la data obținerii diviziunii, riscul insolvabilității fiind suportat de către ceilalți fideiusori în mod egal.
Beneficiul de diviziune este o apărare de fond prin care fideiusorul urmărește să se respingă acțiunea creditorului pentru ceea ce depășește partea sa din datorie.
Spre deosebire de beneficiul de discuțiune, în cazul beneficiului de diviziune legea civilă nu prevede un termen obligatoriu pentru invocarea lui, așadar el poate fi invocat în orice stare a procesului, chiar și în apel.
Beneficiul de diviziune nu poate fi invocat de către cel care a renunțat în mod expres la el (art. 2297 Cod Civil). La fel ca în cazul beneficiului de discuțiune, renunțarea la beneficiul de diviziune trebuie să fie expresă și nu se prezumă.