Schimbări importante intervenite în cuprinsul Legii societăților comerciale nr. 31/1990
Noua Lege a ONRC nr. 265/2022 a înlocuit-o complet pe cea veche (nr. 26/1990) la data de 26.11.2022, operându-se astfel mai multe modificări importante la Legea societăților comerciale nr. 31/1990.
1. S-a introdus obligativitatea menționării în actul constitutiv al societății a beneficiarilor reali ai acesteia.
Pentru SRL-uri, societăți în nume colectiv și societăți în comandită simplă, actul constitutiv trebuie să cuprindă, în plus față de elementele de până acum:
- modalitatea de adoptare a hotărârilor adunării generale a asociaților, cu votul tuturor asociaților, în cazul în care, din cauza parității, nu poate fi stabilită o majoritate absolută;
- acolo unde este cazul, datele beneficiarilor reali și modalitățile în care se exercită controlul asupra firmei;
- pentru asociații care reprezintă și administrează societatea sau administratorii neasociați se precizează și durata mandatului;
- în caz de dizolvare, se includ și modalitățile de asigurare a stingerii pasivului sau de regularizare a lui în acord cu creditorii, dacă dizolvarea e fără lichidare, atunci când asociații sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății.
Pentru SA-uri și societăți în comandită pe acțiuni, actul constitutiv trebuie să cuprindă, în plus față de elementele de până acum:
- dacă e cazul, datele beneficiarilor reali și modalitățile în care se exercită controlul asupra firmei;
- tipul societății (închis sau deschis).
Legea 129/2019 prevede, într-adevăr, că persoanele juridice își pot îndeplini obligația de declarare a beneficiarilor reali prin includerea datelor lor direct în actul constitutiv, la momentul înființării. Astfel, din 26 noiembrie 2022, datele beneficiarilor reali trebuie trecute obligatoriu în cuprinsul actului constitutiv al tuturor tipurilor de societăți care se înființează.
2. SRL-urile pot vărsa etapizat, după înmatriculare, capitalul social subscris.
În cazul SRL-urilor, un procent de 30% din valoarea capitalului social subscris trebuie vărsat în maximum trei luni de la data înmatriculării, însă înainte de începerea operațiunilor în numele societății. Diferența de capital social subscris de 70% este vărsată ulterior, după cum urmează:
- pentru aportul în numerar, în 12 luni de la data înmatriculării;
- pentru aportul în natură, în termen de cel mult doi ani de la data înmatriculării.
3. Modificări privind înmatricularea societăților.
În cazul înmatriculării societăților, cererea de înregistrare nu mai trebuie însoțită de:
- dovada disponibilității firmei;
- în cazul aporturilor în natură subscrise și vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează și imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;
- actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății și aprobate de asociați;
- declarația pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori și, după caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului și ai consiliului de supraveghere și, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea societăților;
- semnăturile reprezentanților societății (nici la solicitarea înatriculării, nici la numirea ulterioară înmatriculării).
4. Modificarea actului constitutiv, este posibilă și fără votul tuturor asociaților.
Mai exact, s-a abrogat prevederea ce stabilea anterior că pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv era necesar votul tuturor asociaților (în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel).
5. S-a prelungit termenul pentru majorarea capitalului social.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 265/2022, hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social producea efecte doar dacă era îndeplinită în cel mult un an de la data adoptării. Termenul a fost extins la un an și jumătate.
6. A fost introdusă o regulă nouă în cazul decesului asociatului unei SRL.
În SRL-uri, dacă un asociat moare și dacă nu există o convenție contrară, firma trebuie să plătească partea ce se cuvine moștenitorilor, după ultimul bilanț contabil aprobat, în termen de trei luni de la notificarea decesului. Asta dacă asociații rămași nu preferă să continue societatea cu moștenitorii care sunt de acord cu asta. Regula se aplica până acum la societățile în nume colectiv.
7. Desființarea societății de către instanțele de judecată nu mai este posibilă în caz de nedepunere a situațiilor financiare anuale.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 265/2022, se prevedea că tribunalul poate pronunța, la cerere, dizolvarea unei societăți dacă aceasta nu și-a depus situațiile financiare anuale (inclusiv cele consolidate), raportările contabile sau declarația de inactivitate, dacă întârzierea depășește 60 de zile lucrătoare.
Noua lege prevede abrogarea acestor motive pentru care se putea cere desființarea firmei.
8. În unele cazuri, desființarea unei societăți poate fi făcută direct prin registratorii ONRC.
Este vorba de unele situații care până acum erau trecute la desființarea de către instanțele de judecată:
- nu mai sunt îndeplinite condițiile referitoare la sediul social, ca urmare a expirării duratei actului care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social ori transferului dreptului de folosință sau proprietate asupra spațiului cu destinație de sediu social;
- a încetat activitatea societății sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară, anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului, perioadă care nu poate depăși trei ani de la data înscrierii în registrul comerțului;
- în cazul societăților cu durată determinată, la expirarea duratei menționate în actul constitutiv, în anumite condiții.
Totuși, încheierea registratorilor prin care se constată, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, că sunt îndeplinite condițiile de desființare nu este executorie.
Se poate face plângere împotriva încheierii în termen de 15 zile, aceasta urmând să fie înaintată instanței competente – hotărârea pronunțată poate fi atacată numai cu apel. Dacă plângerea se respinge sau dacă nu se depune nicio plâgere, abia atunci se concretizează desființarea și începe lichidarea.
9. Se introduce o amendă nouă, pentru o situație care implică și riscul desființării firmei.
Este vorba despre o amendă nouă, între 5.000 și 15.000 de lei, care se aplică pentru încălcarea următoarelor obligații privind SA-urile:
- societățile trebuie să țină un registru al acționarilor care să arate numele și prenumele, codul numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul acționarilor și vărsămintele făcute în contul acțiunilor (evidența acțiunilor tranzacționate pe o/un piață reglementată/sistem alternativ de tranzacționare se realizează cu respectarea legislației specifice pieței de capital);
- administratorii, respectiv membrii directoratului sau entitățile care țin evidența acționariatului trebuie să pună la dispoziția acționarilor și a oricăror alți solicitanți informații privind structura acționariatului societății și să le elibereze, la cerere, pe cheltuiala lor, certificate privind aceste date;
- administratorii, respectiv membrii directoratului sau entitățile care țin evidența acționariatului trebuie să pună la dispoziția acționarilor și a deținătorilor de obligațiuni, în aceleași condiții de la punctul anterior, registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale și registrul obligațiunilor, care să arate totalul obligațiunilor emise și al celor rambursate, precum și numele și prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul titularilor (evidența obligațiunilor emise în formă dematerializată și tranzacționate pe o piață reglementată sau printr-un sistem alternativ de tranzacționare este ținută conform legislației specifice pieței de capital).
În plus, dacă obligațiile pentru care s-a dat amendă nu sunt îndeplinite în 30 de zile de la aplicarea sancțiunii, SA-ul vizat riscă desființarea de către tribunal la cererea ANAF-ului.