Repunerea în termenul de opțiune succesorală
Pentru a putea moşteni, o persoană trebuia să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemnă de a moşteni şi să aibă vocaţie la moştenire.
Vocaţia la moştenire are un înţeles dublu, respectiv un sens general prin care se desemnează vocaţia potenţială a unor persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană şi un sens concret prin care se desemnează devoluţiunea succesorală, ca mijloc de selecţie, a persoanelor care vor culege efectiv moştenirea, vocaţie care presupune două condiţii, respectiv una pozitivă – vocaţia succesorală generală, şi una negativă – persoana în cauză să nu fie înlăturată de la moştenire de un alt succesibil.
Ca urmare a exercitării dreptului de opţiune succesorală asupra transmiterii moştenirii, care a operat cu titlu provizoriu din momentul deschiderii moştenirii, sub condiţia acceptării ei, se consolidează, devenind definitivă; acest efect, indiferent de momentul în care se produce, bineînţeles, în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală, se produce retroactiv.
Dacă succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune în termenul prevăzut de art. 1103 alin. (1) Cod civil, se stinge dreptul de a accepta moştenirea şi o dată cu acest drept, se stinge cu efect retroactiv şi titlul său de moştenitor, devenind străin de moştenire; cu alte cuvinte, stingerea prin prescripţie a dreptului de opţiune atrage stingerea chiar a vocaţiei succesorale.
Potrivit prevederilor art. 1103 Cod civil, ”(1) Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii. (2) Termenul de opţiune curge: a) de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii; b) de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată; c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii; d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii. (3) Termenului prevăzut la alin. (1) i se aplică prevederile cuprinse în cartea a VI-a referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie extinctivă.”
Potrivit art. 2.522 Cod civil, ”Cel care din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen dreptul de opţiune poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în termen şi judecarea cauzei”.
Pe de altă parte, potrivit art. 2522 alin. (2) Cod civil, „Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie.”
Prin “motive temeinice” trebuie să se înţeleagă acele împrejurări care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului de opţiune, dar care nu întrunesc nici caracterele forţei majore.
Este vorba deci de cazuri fortuite (casus), adică împrejurări neimputabile succesibilului, dar care nu sunt totuşi împiedicări absolute, ca cele reprezentând forţa majoră (vis maior), întrucât nimeni nu poate invoca propria greşeală pentru a obţine protecţia unui drept.
De exemplu, ascunderea cu rea-credinţă a morţii lui de cuius de către comoştenitori; neexercitarea de către mamă a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti (părăsirea copilului); îndrumarea greşită dată de notar, urmată de tergiversări din partea organului administraţiei locale; boala succesibilului, dacă este gravă şi de durată (iar nu forţa majoră, cum se consideră uneori, pentru că nu este cauză externă).
Repunerea în termen, care poate produce efecte şi faţă de terţi, este de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti. Notarii sau organele administraţiei publice nu au competenţa de a repune în termen.
Aşadar, pentru a putea opera repunerea în termenul de opţiune succesorală, trebuie să se demonstreze că dreptul de opţiune succesorală nu a fost exercitat în termenul de 1 an prevăzut de lege, din cauza unor motive temeinice neimputabile părţii ce solicită repunerea în termen.
Mai mult decât atât, în conformitate cu principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans„, nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria culpă pentru a valorifica un drept.
Deşi legiuitorul nu a definit situaţiile ce pot fi reţinute ca făcând parte din categoria ”motivelor întemeiate”, în practica judiciară s-a decis că, „prin cauze temeinic justificate trebuie să se înţeleagă acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, determină suspendarea de drept a cursului prescripţiei și sunt exclusive de orice culpă din partea titularului dreptului pentru depăşirea termenului de prescripţie. Altfel spus, repunerea în termen este o noţiune care exclude şi forţa majoră şi culpa” (Decizia ICCJ nr. 5280/2006).
În cazul admiterii de către instanţă a cererii de repunere în termen, aceasta poate acorda un termen rezonabil pentru exercitarea dreptului de opţiune (termen care, după părerea noastră, va putea depăşi un an de la data când au luat sfârşit împrejurările care împiedicau exercitarea dreptului de opţiune, mai ales dacă judecarea cererii de repunere în termen a implicat o perioadă mai lungă).
În schimb, dacă succesibilul în cererea de repunere în termen sau în cursul soluţionării cererii declară că acceptă moştenirea ori natura acţiunii intentate implică voinţa succesibilului de a accepta moştenirea (de exemplu, acţiune de partaj), instanţa nu va mai acorda un termen pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală.
Dar dacă voinţa succesibilului se manifestă în sensul acceptării numai după întocmirea inventarului (art. 1.104 Cod civil), instanţa va trebui să acorde un termen pentru întocmirea inventarului patrimoniului succesoral.
În materie succesorală, prin împlinirea termenului de prescripție și neefectuarea de către moştenitori a unui act de acceptare a succesiunii înăuntrul acestui termen, se stinge vocaţia succesorală a moştenitorului, astfel încât acesta devine străin de succesiune, considerându-se ca nu a fost niciodată moştenitorul defunctului.