Codul civil: Despre Indiviziunea succesorală
Indiviziunea este o modalitate a dreptului de proprietate comună pe cote părți în care prerogativele dreptului aparțin împreună și concomitent la doi sau mai mulți titulari, iar obiectul dreptului îl constituie o universalitate juridică.
Indiviziunea succesorală are ca titulari moștenitorii legali sau testamentari și ca obiect patrimoniul defunctului cu activul și pasivul său.
Indiviziunea succesorală presupune o pluralitate de titulari ai dreptului de proprietate, adică mai mulți moștenitori cu vocație universală.
Dreptul fiecărui indivizar cu privire la indiviziunea succesorală este un drept real și poartă atât asupra unei cote-părți ideale din întreaga moștenire, cât și asupra fiecărei particule din fiecare bun succesoral.
Legatul cu titlu particular, care are ca obiect proprietatea exclusivă asupra unui bun sau a unor bunuri individual determinate, nu creează indiviziune succesorală. În schimb, dacă există doi sau mai muți moștenitori legali sau legatari universali sau cu titlu universal, ei dobândesc bunurile succesorale în stare de indiviziune, cu excepția moștenitorilor care sunt rude în linie descendentă și între care defunctul a făcut partaj de ascendent.
Există două reguli fundamentale (principii) care guvernează regimul juridic al indiviziunii:
a. fiecare coindivizar are un drept individual, absolut și exclusiv asupra cotei-părți ideale ce i se cuvine având ca obiect bunurile din indiviziune;
b. niciunul dintre coindivizari nu este titular exclusiv asupra vreunui bun sau bunurilor indivize, privite în materialitatea lor.
Fiecare coindivizar poate dispune liber și fără consimțământul celorlalți de cota-parte ideală ce-i revine din indiviziune, dreptul fiind transmisibil inter vivos și mortis causa, dobânditorul substituindu-se în drepturile coindivizarului transmițător.
Coindivizarul poate dispune liber nu numai de cota sa indiviză asupra universalității, dar și de cota sa asupra unui anumit bun din universalitate.
Principiul aplicabil actelor referitoare la bunurile aflate în indiviziune este acela al unanimității, care presupune ca cei care au calitatea de coindivizari să exercite concomitent și împreună drepturile născute din calitatea de coindivizar.
Conform art. 634 Cod civil, „Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate şi poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulaţie contrară.”
Conform art. 639 Cod civil, „Modul de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor, iar în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească.”
Potrivit art. 641 alin. 4 Cod civil, „Orice acte juridice de dispoziţie cu privire la bunul comun, actele de folosinţă cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare şi locaţiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum şi actele care urmăresc exclusiv înfrumuseţarea bunului, nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor. Orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispoziţie.”
Potrivit art. 1143 alin. 1 Cod civil, „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.”
O posesie comună nu poate legitima dobândirea unei proprietăți exclusive.
Potrivit art. 672 Cod civil, „Convenţiile privind suspendarea partajului nu pot fi încheiate pentru o perioadă mai mare de 5 ani. În cazul imobilelor, convenţiile trebuie încheiate în formă autentică şi supuse formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.”
