Codul civil: Despre Partajul succesoral prin bună învoială (condiții, modalități, efecte; obligația de garanție între copărtași)
Partajul succesoral prin bună învoială constituie modalitatea practică și comodă de ieșire din indiviziune, care poate fi folosită oricând de către coindivizari.
Conform art. 1144 Cod civil, „(1) Dacă toţi moştenitorii sunt prezenţi şi au capacitate de exerciţiu deplină, partajul se poate realiza prin bună învoială, în forma şi prin actul pe care părţile le convin. Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, convenţia de partaj trebuie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute. (2) Dacă nu sunt prezenţi toţi moştenitorii ori dacă printre ei se află minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească ori persoane dispărute, atunci se vor pune sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute.”
Pentru validitatea partajului prin bună învoială, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
a. toți coindivizarii să fie prezenți. Conform art. 178 lit. d) Cod civil, „Instanța de tutelă poate institui curatela dacă o persoană a dispărut fără a exista informaţii despre ea şi nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.”
b. toți coindivizarii să aibă capacitate de exercițiu deplină. Potrivit art. 674 Cod civil, „Dacă un coproprietar este lipsit de capacitate de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă, partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu autorizarea instanţei de tutelă, precum şi, dacă este cazul, a ocrotitorului legal.” Conform art. 1080 alin. 1 Cod civil, „Executorul testamentar va cere, în condiţiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moştenitori sunt şi minori, persoane puse sub interdicţie judecătorească sau dispărute”
c. coindivizarii să fie de acord cu realizarea partajului pe această cale și cu clauzele convenției. Convenția poate fi încheiată numai după deschiderea moștenirii; orice înțelegere anterioară reprezintă un act asupra unei moșteniri viitoare și este nulă absolut. Numai partajul de ascendent – care nu constituie o ieșire din indiviziune, ci o modalitate de prevenire a ei – se face prin acte încheiate anterior.
Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, partajul se poate realiza în orice formă, inclusiv verbală, dovada lui urmând a fi făcută potrivit dreptului comun, părțile putând achiesa și la administrarea probei cu martori. Partajul voluntar trebuie însă sa fie dovedit în mod neîndoielnic.
Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, convenția de partaj trebuie încheiată în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
Conform art. 111 alin. 3 din Legea 36/1995, „Dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin bună-învoială, în încheiere se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale atribuite fiecăruia. Actul de împărţeală va putea fi cuprins în încheierea finală sau se va putea întocmi separat, în una dintre formele prescrise de lege.”
Dispozițiile din materia partajului sunt aplicabile convențiilor de partaj încheiate după intrarea în vigoare a noului Cod civil.
Coindivizarii pot împărți toate bunurile sau numai o parte dintre ele, urmând ca restul să fie împărțit ulterior, prin hotărâre judecătorească sau tot prin bună învoială. Partajarea bunurilor se face în natură, prin atribuirea lor unora dintre coindivizari cu indemnizarea corespunzătoare a celorlalți, prin vânzare bunurilor și împărțirea prețului, etc., inclusiv prin atribuirea nudei proprietăți unora dintre moștenitori și a uzufructului (eventual cu o sultă) celorlalți, fiind suficient ca prin învoiala lor să înceteze starea de indiviziune.
Hotărârea de partaj are, potrivit art. 994 alin. 1 Cod procedură civilă, efect constitutiv.
Potrivit art. 680 Cod civil, „(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. (2) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară.”
Partajul mai produce și următoarele efecte:
a. actele juridice încheiate cu încălcarea art. 641 Cod civil (care consacră regula majorității pentru anumite acte de administrare, respectiv regula unanimității pentru alte acte de administrare și pentru cele de dispoziție) sunt inopozabile coindivizarului care nu a consimțit, expres sau tacit, la încheierea actului cu privire la acel bun;
b. actele încheiate (de conservare, de administrare sau de dispoziție), în condițiile legii, de un coindivizar cu privire la bunul aflat în indiviziune rămân valabile și sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului;
c. garanțiile constituite de un coindivizar asupra cotei sale părți se strămută de drept asupra bunului atribuit acestuia sau, după caz, a sumelor de bani care i-au fost atribuite prin partaj. Acesta este un caz de subrogație reală cu titlu particular.
Conform art. 1683 alin. 5 Cod civil, „Atunci când un coproprietar a vândut bunul proprietate comună şi ulterior nu asigură transmiterea proprietăţii întregului bun către cumpărător, acesta din urmă poate cere, pe lângă daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea preţului proporţional cu cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluţiunea contractului în cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi ştiut că nu va dobândi proprietatea întregului bun.”
În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară.
Conform art. 683 alin. 1 Cod civil, „Coproprietarii îşi datorează, în limita cotelor-părţi, garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, dispoziţiile legale privitoare la obligaţia de garanţie a vânzătorului aplicându-se în mod corespunzător.”
Obligația de garanție devine operantă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a. unul dintre copărtași a suferit o tulburare în exercitarea prerogativelor de proprietar sau a altui drept născut în persoana sa prin efectul partajului. Tulburarea (evicțiunea) trebuie să fie de drept. Pentru simpla tulburare de fapt, fără temei juridic, copărtașii nu răspund, cel în cauză putându-se apăra singur prin acțiunea posesorie. Conform art. 1696 Cod civil, „Cel care este obligat să garanteze contra evicțiunii nu poate să evingă.” Noul Cod civil prevede expres că obligația de garanție funcționează și în cazul viciilor ascunse, reprezentând tulburări ale folosinței.
b. tulburarea să aibă o dată anterioară datei partajului;
c. tulburarea să nu fie imputabilă copărtașului care a suferit pierderea;
d. obligația de garanție să nu fi fost înlăturată printr-o clauză de negaranție stipulată în actul de partaj. Clauza trebuie să fie expresă și specială.
În cazul în care condițiile de mai sus au fost îndeplinite și evicțiunea s-a produs ori viciile ascunse s-au ivit, fiecare copărtaș este obligat, în limitele cotei sale părți, să îl despăgubească pe copărtașul prejudiciat prin efectul evicțiunii sau al viciului ascuns. Întrucât pierderea se împarte proporțional cu cotele părți, partea corespunzătoare va fi suportată și de copărtașul garantat, iar dacă unul dintre copărtași este insolvabil, partea datorată de acesta va fi suportată, proporțional, de toți ceilalți copărtași, inclusiv de copărtașul prejudiciat. Acțiunea în garanție pentru evicțiune și pentru vicii ascunse se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani. În caz de evicțiune, termenul curge de la data producerii ei. În cazul viciilor ascunse, conform art. 2531 Cod civil, „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile ascunse începe să curgă:
a) în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări executate, alta decât o construcţie, de la împlinirea unui an de la data predării ori recepţiei finale a bunului sau a lucrării, în afara cazului în care viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii;
b) în cazul unei construcţii, de la împlinirea a 3 ani de la data predării sau recepţiei finale a construcţiei, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii.
(4) Termenele prevăzute în prezentul articol sunt termene de garanţie înăuntrul cărora viciile trebuie, în toate cazurile, să se ivească.”
Creanța rezultând din evicțiune se bucură de un drept de ipotecă legală. Coindivizarii nu datorează garanție dacă prejudiciul este urmarea faptei săvârșite de un alt coindivizar. În acest caz, răspunderea va reveni numai coindivizarului vinovat.
