Dreptul de uz și dreptul de abitație

Conform art. 749 Cod civil, „Uzul este acel drept real în virtutea căruia titularul său poate folosi lucrul altuia şi îi poate culege fructele naturale şi industriale, numai pentru nevoile proprii şi ale familiei sale.”

            El poate avea ca obiect bunuri mobile sau bunuri imobile.

            Pe temeiul dreptului de uz, uzuarul va exercita usus și fructus asupra bunului primit și va exercita posesia asupra acestui bun cu elementul psihologic specific exercițiului dreptului său, în calitate de uzuar, și nu în calitate de proprietar al acelui bun.

            Titularul dreptului de uz poate fi numai o persoană fizică, iar atributele pe care acesta le conferă sunt exercitate în limita nevoilor uzuarului și ale familiei sale.

            De asemenea, art. 749 Cod civil precizează că, pe temeiul dreptului de uz, uzuarul va putea culege în proprietate numai fructele naturale şi industriale produse de bunul dat în uz, ceea ce înseamnă că el nu va dobândi și fructele civile.

            De altfel, art. 752 Cod civil dispune, în mod expres, că „Dreptul de uz (sau de abitație) nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul acestui drept nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat” şi, ca atare, nu este susceptibil de executare silită imobiliară, așa încât uzuarul nu are cum să dobândească fructele civile ce ar putea fi, eventual, produse de acel bun.

                 Abitația este o variantă a uzufructului ori a uzului, dezmembrământ al dreptului de proprietate, care se deosebește de acestea numai prin obiectul său, circumstanțiat, precis: o casă de locuit.

            Potrivit art. 750 Cod civil, „Titularul dreptului de abitaţie are dreptul de a locui în locuinţa nudului proprietar împreună cu soţul şi copiii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia, precum şi cu părinţii ori alte persoane aflate în întreţinerea sa.”

            Potrivit art. 751 Cod civil, „Uzul şi abitaţia se constituie în temeiul unui act juridic sau prin alte moduri prevăzute de lege.”

Deci aceste drepturi reale, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, se pot constitui atât prin acte juridice încheiate inter vivos, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, cât și prin acte juridice mortis causa, respectiv prin testament.

            Constituirea lor se poate face atât direct, când uzuarul ori titularul dreptului de abitație primesc folosința bunului în limitele specifice fiecăruia dintre aceste drepturi, ori indirect, prin reținerea dreptului de folosință de către proprietar și înstrăinarea nudei proprietăți, grevată de dreptul de uz ori de abitație, către o terță persoană.

            În sistemul noului Cod civil, dacă uzul va avea ca obiect un bun imobil și în cazul dreptului de abitație care, în esența lui, privește un imobil, pentru a se constitui în mod valabil, actul juridic va trebui încheiat în formă autentică, pentru a putea fi înscris în Cartea funciară.

            Pentru situația în care aceste drepturi s-au născut anterior intrării în vigoarea noului Cod civil, forma actului de constituire rămâne cea impusă de lege la momentul în care ele s-au născut, potrivit regulii generale în materie tempus regit actum.

            Dreptul de uz și dreptul de abitație se pot constitui și prin testament, în acest caz urmând a fi aplicate regulile prevăzute de lege în materia moștenirii testamentare.

            Cu privire la constituirea dreptului de abitație prin convenția părților, în practică, uneori, o asemenea constituire poate fi cuprinsă într-o convenție a părților care are și un alt obiect.

            Privitor la dobândirea dreptului de uz și de abitație prin uzucapiune, urmează a fi aplicabile dispozițiile în materie privitoare la dreptul de uzufruct. Dacă o asemenea dobândire ar putea fi concepută, cel puțin teoretic, în privința dreptului de uz, este practic imposibilă în privința dreptului de abitație, deoarece aceasta ar însemna că o persoană să stăpânească o casă de locuit pe tot timpul necesar uzucapiunii, dar să nu voiască a dobândi dreptul de proprietate asupra acesteia, ci numai dreptul de abitație pentru el și familia sa.

            În orice caz, la dobândirea prin uzucapiune a bunurilor imobile urmează a fi avute în vedere dispozițiile noului Cod civil privitoare la uzucapiunea tabulară și extratabulară, iar în privința bunurilor mobile pot fi aplicate prevederile art. 939 Cod civil privitoare la dobândirea proprietății lor prin posesie de bună-credință.

            Cu privire la dreptul special de abitație al soțului supraviețuitor, conform art. 973 Cod civil, „Soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile moştenirii.”

Dreptul de abitaţie este gratuit, inalienabil şi insesizabil.

Oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare.

Dreptul de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.

Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie reglementat de art. 973 Cod civil se soluţionează de către instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu.

            Potrivit art. 752 Cod civil, „Dreptul de uz ori de abitaţie nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.”

            Art. 753 Cod civil prevede că, „Dacă titularul dreptului de uz sau de abitaţie este îndreptăţit să perceapă toate fructele naturale şi industriale produse de bun ori, după caz, să ocupe întreaga locuinţă, este dator să plătească toate cheltuielile de cultură şi reparaţiile de întreţinere întocmai ca şi uzufructuarul.”

Dacă titularul dreptului de uz sau de abitaţie nu este îndreptăţit să perceapă decât o parte din fructe ori să ocupe decât o parte din locuinţă, va suporta cheltuielile de cultură sau de întreţinere în proporţie cu partea de care se foloseşte.